Au fost reluate zborurile internaționale de pe Aeroportul Oradea

Primăria Oradea a anunțat joi prin intermediul unui comunicat că începând cu luna iulie, se reiau zborurile internaţionale de pe aeroportul din localitate. Prima cursă a avut loc azi, 1 iulie, spre Bologna, Italia, fiind operată de compania aeriană Ryanair.
Ion Dobreanu - joi, 01 iul. 2021, 19:14
Au fost reluate zborurile internaționale de pe Aeroportul Oradea

Începând cu luna decembrie 2020, compania Ryanair trebuia să opereze patru zboruri internaționale de la Aeroportul Oradea, cu două frecvențe pe săptămână pentru fiecare destinație, spre Londra (Stansted), Milano (Bergamo), Bologna și Dusseldorf (Weeze).

Cele patru zboruri au fost amânate până acum din cauza restricțiilor de călătorie cauzate de pandemia de COVID-19 și a răspândirea noii tulpini SARS-CoV-2.

Această amânare a dus la încheierea unui act adițional la contractul de finanțare pentru ajutorul de stat atribuit companiei Ryanair. Din aceleași rațiuni, Comisia Europeană a prelungit posibilitatea acordării de ajutoare de stat pe schemele temporare COVID-19 până la finalul anului 2021.

Primăria precizează că propunerea de act adițional și garanția bancară, care acoperă valoarea totală a ajutorului de stat și penalități, au fost aprobate de Consiliul Local. În lipsa unor situații de forță majoră (înrăutățirea situației pandemiei etc.), obligațiile anunțate și asumate anterior sunt implementate începând cu acesată lună, datorită reducerii focarelor de coronavirus la nivelul țărilor de operare și accelerarea procesului de vaccinare anti-COVID-19 la nivel național și european.

De asemenea, tot de azi, 1 iulie, este operațional un Centru de testare în incinta aeroportului, care este deschis între orele 05:00 – 21:00. Tipurile de teste efectuate sunt RT-PCR și test rapid antigen, timpul de așteptare pentru testul rapid antigen fiind de 30 de minute, iar pentru cel RT-PCR de 12 – 24 de ore. Rezultatele testelor vor fi transmise, atât în limba română, cât și în limba engleză.

Prețul pentru un test RT-PCR este de 210 lei în limba engleză, iar pentru testul rapid antigen este de 110 lei între orele 08:00-20:00 și 130 lei între orele 20:00-08:00. Doritorii trebuie să știe că nu este nevoie de programare prealabilă.

Te-ar mai putea interesa și
Banca Mondială prognozează ieftinirea semnificativă a materiilor prime în 2025 și 2026
Banca Mondială prognozează ieftinirea semnificativă a materiilor prime în 2025 și 2026
Banca Mondială (BM) a previzionat marţi că reducerea creşterii economiei mondiale, parţial în urma turbulenţelor comerciale, va duce la scăderea preţurilor materiilor prime pe plan global cu......
Ilie Bolojan: Lucrările la tronsoanele de drum expres, parte a Via Carpathia, de pe teritoriul României, ar putea începe în această toamnă
Ilie Bolojan: Lucrările la tronsoanele de drum expres, parte a Via Carpathia, de pe teritoriul României, ar putea începe ...
Lucrările la tronsoanele de drum expres, parte a Via Carpathia, de pe teritoriul României, ar putea începe în această ...
Acționarii One United Properties aprobă distribuirea unui dividend de 77,8 milioane de lei, aferent anului financiar 2024
Acționarii One United Properties aprobă distribuirea unui dividend de 77,8 milioane de lei, aferent anului financiar 2024
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties anunță că a organizat, în data de 29 aprilie 2025, Adunarea Generală a ...
Uzinele Renault și Stellantis din Spania au reluat activitatea după pana de energie din Peninsula Iberică
Uzinele Renault și Stellantis din Spania au reluat activitatea după pana de energie din Peninsula Iberică
Producția uzinelor grupurilor Renault și Stellantis din Spania a fost reluată gradual după ce aceasta a fost întreruptă ...