Au fost semnate încă 21 contracte de finanţare pentru extinderea şi modernizarea reţelei de distribuţie a energiei electrice. Vezi lista

Încă 21 de contracte de finanţare în cadrul Fondului pentru Modernizare, Program Cheie 3- Sprijin pentru extinderea şi modernizarea reţelei de distribuţie a energiei electrice au fost semnate miercuri, valoarea totală a proiectelor fiind de peste 3,214 miliarde lei (aproximativ 646,019 milioane euro).
AGERPRES - mie, 14 feb. 2024, 15:30
Au fost semnate încă 21 contracte de finanţare pentru extinderea şi modernizarea reţelei de distribuţie a energiei electrice. Vezi lista

Conform unui comunicat al Ministerului Energiei, valoarea totală a ajutorului de stat acordat din Fondul pentru Modernizare depăşeşte 2,081 miliarde lei (418,411 milioane euro), scrie Agerpres.

Până în prezent, Ministerul Energiei a asigurat, prin intermediul Fondului pentru Modernizare, finanţarea a 38 proiecte care contribuie substanţial la extinderea şi modernizarea reţelei de distribuţie a energiei electrice, pentru care valoarea totală a ajutorului de stat se ridică la aproape 2,952 miliarde (echivalentul a 593,318 milioane euro).

„De la începutul mandatului meu, ne-am concentrat pe două direcţii principale: accelerarea investiţiilor în infrastructura energetică şi asigurarea unui serviciu de calitate pentru toţi cetăţenii. Avem un motto în echipa Ministerului Energiei: accelerăm, accelerăm, accelerăm. Astăzi am făcut un nou pas, cel mai ambiţios de până acum, semnând contracte pentru investiţii în valoare de peste 3,2 miliarde lei. Aceşti bani sunt esenţiali pentru progresul României. Fondul pentru Modernizare este una dintre cele mai mari şanse de dezvoltare pe care România o are în istoria recentă, iar angajamentul nostru este să o fructificăm la maxim şi în cel mai scurt timp. Ce înseamnă aceste investiţii din fonduri nerambursabile? Modernizarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice şi creşterea gradului lor de rezilienţă în contextul schimbărilor climatice, prin trecerea liniilor electrice aeriene în subteran; creşterea capacităţii reţelelor de absorbţie a noilor prosumatori şi a capacităţilor de producţie a energiei regenerabile, un fenomen pe care îl susţinem din plin; digitalizarea reţelelor prin introducerea de contoare inteligente, cu accent pe marile comunităţi urbane”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, citat în comunicat.

Potrivit acestuia, cel mai important beneficiu este că toate aceste investiţii de miliarde de lei se fac din Fondul pentru Modernizare, fără a pune presiune pe tariful de distribuţie.

„Mai mult, asigurăm accesul la un serviciu de înaltă calitate şi fiabil pentru toţi consumatorii. Prin aceste investiţii, România face saltul către un nou model de sistem energetic naţional, coloana vertebrală pentru România Viitorului. Un sistem în 3D: decarbonizat, digitalizat, descentralizat”, a punctat Burduja.

Cele 21 contracte au ca scop finanţarea proiectelor depuse în cadrul apelului dedicat de către operatorii concesionari de distribuţie a energiei electrice.

Contractele au fost semnate cu:

– Reţele Electrice Dobrogea S.A. – proiect Creşterea Siguranţei în alimentarea a L.20 KV Manasia, jud. Ialomiţa – valoarea totală a proiectului 53,782 milioane lei, valoarea finanţării nerambursabile 33,049 milioane lei;

– Distribuţie Energie Electrică S.A. – proiect Modernizare reţele electrice de distribuţie energie electrică, comuna Răşinari, jud. Sibiu – valoarea totală a proiectului peste 43,407 milioane lei, valoare finanţare nerambursabilă – 27,578 milioane lei;

– Delgaz Grid S.A. – proiect Modernizare şi integrare în SCADA staţii de transformare din gestiunea Delgaz Grid – Etapa 1- valoarea totală a proiectului 253,563 milioane lei, valoare finanţare nerambursabilă – 165,69 milioane lei;

– Delgaz Grid S.A. – proiect Modernizare şi integrare în SCADA staţii de transformare din gestiunea Delgaz Grid – Etapa 2 – valoarea totală a proiectului 263,441 milioane lei, valoare finanţare nerambursabilă – 172,787 milioane lei;

– Reţele Electrice Banat S.A. – proiect Lucrări de modernizare LEA 20 kV Avicola Berzovia prin trecerea parţială din LEA în LES a reţelei MT, transformarea PT aeriene în PT în anvelopă de beton şi modernizarea reţelei LEA JT din localităţile Duleu, Remetea Pogăniş , Valea Mare, Bocşa – strada Binisului – valoarea totală a proiectului 87,942 milioane lei, valoare finanţare nerambursabilă – 57,739 milioane lei;

– Delgaz Grid S.A. – proiect Modernizare, reabilitare şi îmbunătăţire nivel tensiune în reţelele de joasă tensiune din gestiunea Delgaz Grid Etapa 1 – valoarea totală a proiectului 331,256 milioane lei, valoare finanţare nerambursabilă – 211,856 milioane lei;

– Distribuţie Energie Electrică S.A. – proiect Mărire grad de siguranţă staţia de transformare 110/20kV Sibiu Nord şi închidere buclă 110kV între staţiile Sibiu Sud – Cisnădie – Dumbrava, jud. Sibiu – valoarea totală a proiectului 237,053 milioane lei, valoare finanţare nerambursabilă – 150,525 milioane lei;

– E-Distribuţie Banat S.A. – proiect Modernizare reţele electrice în Aradul Nou – valoarea totală a proiectului 102,984 milioane lei, valoare finanţare nerambursabilă – 67.402 milioane lei;

– Distribuţie Energie Electrică S.A. – proiect Modernizare RED 110kV din zona Smârdan-Barbosi-Fileşti-Arcelor Mittal şi modernizare şi integrare în SCADA staţia 110/20/6kV Fileşti, jud. Galaţi – valoarea totală a proiectului 124,941 milioane lei, valoare finanţare nerambursabilă – 76,836 milioane lei;

– Reţele Electrice Muntenia S.A. – proiect Creşterea siguranţei în alimentarea cu energie electrică a localităţii Baloteşti, prin modernizarea liniilor de MT LEA 20KV Baloteşti, Radio Săftica, Săftica, Măgura, Ghermăneşti, Muntenia 1, Muntenia 2, Ana Aslan şi injecţii noi, jud. Ilfov – valoarea totală a proiectului 198,248 milioane lei, valoare finanţare nerambursabilă – 131,87 milioane lei;

– Distribuţie Energie Electrică S.A., proiect – Implementarea sistemului de măsurare inteligentă a energiei electrice la nivelul oraşelor reşedinţă de judeţ din zona Transilvania Nord (Cluj- Napoca, Oradea, Zalau, Baia- Mare) – valoarea totală a proiectului 283,048 milioane lei, valoare finanţare nerambursabilă – 184,153 milioane lei;

– Distribuţie Energie Electrică S.A., proiect Implementarea sistemului de măsurare inteligentă a energiei electrice la nivelul oraşelor reşedinţă de judeţ din zona Transilvania Sud (Braşov, Sibiu, Târgu Mureş, Alba Iulia şi Miercurea Ciuc) – valoarea totală a proiectului 274,245 milioane lei, valoare finanţare nerambursabilă – 178,295 milioane lei;

– Distribuţie Energie Electrică S.A., proiect – Implementarea sistemului de măsurare inteligentă a energiei electrice la nivelul oraşelor reşedinţă de judeţ din zona Muntenia Nord (Galaţi, Brăila, Focşani, Ploieşti şi Târgovişte) – valoarea totală a proiectului 243,551 milioane lei, valoare finanţare nerambursabilă – 158,122 milioane lei;

– Reţele Electrice Dobrogea S.A., proiect – Modernizarea reţelei electrice de distribuţie pentru creşterea capacităţii şi siguranţei în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor din localităţile Frumuşani, Vasilaţi, Gălbinaşi, Plătăreşti şi Fundeni, jud. Călăraşi – valoarea totală a proiectului 162,177 milioane lei, valoare finanţare nerambursabilă – 106,736 milioane lei;

– Delgaz Grid S.A. – Proiect de Interes Comun de Modernizare a reţelei de energie electrică – CARMEN (Carpathian Modernization of Energy Network) Volum 1 – Modernizare LEA 110 kV Şişcani – Glăvăneşti – Bârlad – valoarea totală a proiectului 82,534 milioane lei, valoare finanţare nerambursabilă – 54,659 milioane lei;

– Distribuţie Energie Oltenia S.A., proiect – Modernizarea staţiei de transformare 110/20/10 kV Dăbuleni, oraş Dăbuleni, judeţul Dolj în vederea creşterii gradului de siguranţă în exploatare şi alimentare cu energie electrică – valoarea totală a proiectului 77,407 milioane lei, valoare finanţare nerambursabilă – 50,365 milioane lei;

– Distribuţie Energie Oltenia S.A., proiect – Modernizare şi integrare în SCADA a staţiei de transformare 110/20 kV Drăgăşani, localitatea Drăgaşani, judeţul Vâlcea în vederea creşterii gradului de siguranţă în exploatare şi alimentare cu energie electrică – valoarea totală a proiectului, 71,007 milioane lei, valoare finanţare nerambursabilă – 46,248 milioane lei;

– Distribuţie Energie Electrică S.A., proiect -Trecerea la 20kV municipiul Moreni şi modernizare staţie electrică de transformare 110/20/10kV Moreni, judeţul Dâmboviţa – valoarea totală a proiectului 116,378 milioane lei, valoare finanţare nerambursabilă – 74,134 milioane lei;

– Distribuţie Energie Oltenia S.A., proiect – Extindere reţele electrice de distribuţie de joasă tensiune în comunele Şimian şi Obârşia Cloşani şi creşterea eficienţei energetice şi creşterea calităţii energiei distribuite clienţilor prin modernizare posturi de transformare, reţea joasă tensiune şi branşamente aferente comunei Şimian, judeţul Mehedinţi – valoarea totală a proiectului 57,966 milioane lei, valoare finanţare nerambursabilă – 37,686 milioane lei;

– Distribuţie Energie Oltenia S.A , proiect – Modernizare şi introducere în SCADA a staţiei de transformare 110/20kV Rogojelu, oraş Rovinari, judeţul Gorj în vederea creşterii gradului de siguranţă în exploatare şi alimentare cu energie electrică – valoarea totală a proiectului 91,41 milioane lei, valoare finanţare nerambursabilă – 59,049 milioane lei;

– Reţele Electrice Banat S.A., proiect – Modernizare reţele de distribuţie în Oraşul Geoagiu, Geoagiu Bai şi localităţile Aurel Vlaicu, Bozes, Cigmau, Homorod, Mermezeu-Văleni, Renghet, Poienari şi Văleni- valoarea totală a proiectului 57,8 milioane lei, valoare finanţare nerambursabilă – 36,936 milioane lei.

Te-ar mai putea interesa și
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
Banca Centrală Europeană intenţionează să ia măsuri contra creditorilor care se ocupă lent de remediile solicitate de supervizori, după sporirea frustrărilor cauzate de lipsa de reacţie,......
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. Votul de învestire a Guvernului s-a încheiat. Ce decalarații au făcut Ciolacu, Drulă, Simion, Coarnă (SOS) și Gavrilă (POT)
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. ...
Update 2: Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus ...
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui proces intentat pentru neexecutarea unui contract încheiat pe piața PCCB-BC
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui ...
Casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) anunță că a reprezentat cu succes compania Premier Energy ...
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ...