Au început lucrările de reparare a carosabilului pe şapte artere mari din Capitală

Economica.net
15 03. 2013
autostrada_60757900

Directorul Administraţiei Străzilor, Alina Roman, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că au fost începute lucrări de reparare a gropilor din carosabil care au apărut după perioada de iarnă pe mai multe artere, printre care bulevardele Iuliu Maniu, Mihai Bravu, Ghencea, Metalurgiei Calea Vitan, Şoseaua Fundeni, Prelungirea Ghencea şi pe străzile Nataţiei şi Morarilor, în timp ce pe Bulevardul Dacia vor fi continuate lucrările de refacere a trotuarelor.

Totodată, vor începe lucrările de refacere a marcajelor rutiere pe bulevardul Regina Elisabeta, Şos. Ştefan cel Mare, Şos. Mihai Bravu şi în zona Izvor.

Potrivit reprezentanţilor Administraţiei Străzilor, repararea gropilor şi trasarea marcajelor pe carosabil sunt dependente de condiţiile meteo. Astfel, este nevoie de temperaturi pozitive nu numai ziua, ci şi în timpul nopţii, certificările cerând ca în timpul zilei să fie înregistrate peste 8-10 grade, iar pe durata a trei nopţi consecutive temeperatura să fie de peste 5 grade .

Până la votarea bugetului municipalităţii, lucrările vor fi efectuate pe cheltuiala constructorului, urmând ca ulterior să se încheie contracte subsecvente, prin care să fie demarate lucrări ample de reparaţii şi pe alte artere.

Primarul general al Capitalei a cerut luni, în cadrul unei sedinţe cu reprezentanţii Administraţiei Străzilor şi asfaltatorii responsabili cu întreţinerea străzilor, ca din 15 martie să fie reparate gropile apărute după iarnă şi să fie refăcute marcajele rutiere.

„Vreau să vă pregătiţi ca după data de 15 martie să interveniţi pe străzile aflate în întreţinere, şi mă refer aici la repararea definitivă a gropilor care apar după perioada de iarnă. Mai mult, vreau să acordaţi atenţia cuvenită marcajelor rutiere, în aşa fel încât să avem toate trecerile de pietoni marcate şi luminate corespunzător, în special în zona şcolilor şi a marilor bulevarde”, a spus Sorin Oprescu.

Cu acelaşi prilej, Oprescu a cerut şi să se finalizeze lucrările de refacere a trotuarelor, acolo unde au fost necesare intervenţii la reţelele edilitare, acordând prioritate marilor bulevarde şi continuând cu străzile secundare.

Potrivit sursei citate, tot luni, primarul general a solicitat conducerii Administraţiei Străzilor accelerarea lucrărilor la sistemul rutier pe străzile din sectorul 5 pe care municipalitatea a realizat deja reţelele edilitare. Străzile respective sunt Bataşani, Braniştea, Carelor, Constantin Contescu, Curtea de Argeş, Drumul Vultureşti, prelungire Floare de Gheaţă, Găeşti, Garoafei, Glavacioc, Grindu, Gura Padinii, Herculane, Mândreşti, Nefliului, Negoiţă Târgovişteanu, Neptun, Pecinisca, Penteleu, Periniţa, Piatra Olt, Piteşti, Ruscai, Sântana, Sântimbru, Slatina, Sufaru Gheorghe, Talmaci, Targoviştei, Teiuş, Topleţ, Valea Timişului, Vârtejului, precum şi Şoseaua Bucureşi-Măgurele, până la limita administrativă.