Au început lucrările la o porţiune din Autostrada Transilvania, Gilău-Nădăşel
![gilau-nadasel-1_00551800](https://media-beta.romaniatv.net/unsafe/1280x720/smart/filters:contrast(5):format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2014/08/gilau-nadasel-1_00551800-748x420.jpg)
Lucrările la tronsonul Gilău Nădăşel sunt realizate de asocierea dintre UMB Spedition (firmă românească, a lui Dorinel Umbrarescu) şi italienii de la Tehnostrade. Tronsonul are o lungime de doar 8,7 km, dar este destul de important pentru că, după finalizare, poate prelua pe A3 traficul de pe E 81 dinspre Satu Mare.
Contractul a fost semnat în luna aprilie. Iată declaraţia ministrului Transporturilor, Ioan Rus, făcută acum circa trei săptămâni, pentru Mediafax. „Gilău – Nădăşel, cred că într-o lună începem lucrările, organizare de şantier şi începerea efectivă a lucrărilor, şi din banii din acciza la motorină mai departe, Suplacu de Barcău – Borş, unde, de altfel, o parte din lucrări sunt făcute. (…). Pentru Câmpia – Turzii, înapoi spre Târgu Mureş, avem finanţare europeană, pe fonduri de dezvoltare regională, şi nu avem de la Târgu Mureş la Braşov. Deocamdată, în zona aceasta nu avem identificată o finanţare clară. Vom vedea pe bugetul de anul viitor ce putem introduce”, a declarat Rus.
Autostrada Transilvania trebuia să lege Braşovul de graniţa cu Ungaria, la Borş, dar contractul a fost reziliat pentru că firma americană nu şi-a respectat obligaţiile şi a construit un singur tronson, Câmpia Turzii-Gilău. Guvernul României a scos din nou la licitaţie pe, tronsoane, autostrada şi au modificat o parte din traseu. Va fi construit tronsonul Turda-Sebeş şi se va asigura legătura cu autostrada A1.
Vedeţi, ataşat, în galeria foto, imaginile de pe forumul de infrastructură Construim România