Auchan a cumpărat platforma Tractorul Braşov. Face mall
„Există o tranzacţie între Auchan şi Flavus Investiţii, dar mai multe detalii vor fi oferite de Auchan într-o conferinţă de presă, organizată independent de noi”, au declarat agenţiei MEDIAFAX reprezentanţii Flavus Investiţii, care au cumpărat în 2007 fosta uzină Tractorul, pentru 77 milioane de euro.
Pe fosta platformă Tractorul, Flavus Investiţii urma să dezvolte un proiect mixt, de birouri, locuinţe, retail, care ar fi necesitat fonduri de 1,5 miliarde de euro şi a cărui construcţie s-ar fi întins pe o perioadă de peste 10 ani.
Surse din piaţa imobiliară au declarat pentru MEDIAFAX că grupul francez a preluat integral proiectul, urmând să dezvolte pe cont propriu partea de retail, iar pentru celelelate zone să caute parteneri sau chiar să revândă această componentă.
Auchan şi Immochan au anunţat pentru miercuri o conferinţă de presă dedicată proiectului Coresi Shopping Center Braşov.
Proiectul a fost iniţial lansat în 2010, iar prima parte a centrului comercial, care includea şi un hipermarket Auchan, ar fi urmat să fie finaliză în 2011. Auchan anunţa la acea vreme că vrea să cumpere terenul pe care va fi amplasat hipermarketul. Începerea construcţiei a fost însă amânată din cauza condiţiilor economice.
Auchan urma să construiască un hipermarket de 16.000 metri pătraţi, cu o suprafaţă de vânzare de 10.000 metri pătraţi, investiţie de 20 milioane euro.
Centrul comercial ar fi trebuit să fie dezvoltat în două faze, totalizând 85.000 metri pătraţi, suprafaţă închiriabilă.
Activele Tractorul Braşov au fost cumpărate în august 2007 de firma Flavus Investiţii, controlată de fondul de investiţii Cheyne Capital.
Immochan, divizia imobiliara a Auchan, a deschis la începutul anului o filială în România şi a anunţat deja dezvoltarea primelor proiecte pentru perioada 2012-2013, respectiv două centre comerciale, în Giuleşti (la fosta uzina Grantmetal) şi Ghencea (pe platforma Tricodava).
Grupul Auchan este prezent pe piaţa românească începând cu anul 2006, primul hipermarket Auchan deschis fiind cel din cartierul Titan.
În prezent Auchan România deţine nouă magazine.
Fondată în 1976, Immochan, filiala imobiliară a grupului Auchan, ocupă în prezent unul dintre primele locuri în Europa în calitate de investitor şi proprietar de centre comerciale. Immochan gestionează 320 de centre comerciale în 12 ţări cumulând 1,8 milioane de metri pătraţi.