Auchan a închis primul Real. Urmează al doilea în câteva zile
La finele lunii trecute, retailerul francez Auchan a închis pentru remodelare prima unitate Real, acesta fiind primul pas cu impact asupra consumatorilor, după ce Metro Group a anunţat vânzarea a 20 de hipermarketuri către Auchan. Este vorba despre magazinul din estul Capitalei, de pe bd Theodor Pallady, care se va redeschide „în cel mai scurt timp” sub o altă siglă. Detalii aici
Magazinele Real vând ultimele stocuri la promoţie. Se pregătesc să se transforme în Auchan GALERIE FOTO
De asemenea, magazinul Real din cartierul bucureştean Vitan se va închide în curând. Până pe 8 octombrie clienţii sunt încurajaţi să cumpere oferindu-se discounturi la tot ce este pe stoc.
Urmează provincia
Compania a stabilit un calendar al reamenajărilor, următoarele magazine Real ce urmeată a fi închise pentru reamenajare sunt cele din provincie. ” După finalizarea tranzacţiei unul dintre obiectivele prioritare îl reprezintă finalizarea convergenţei într-un termen de 12 luni. Până la finalul acestui an, 2013, avem în vedere remodelarea a 7 magazine: primul dintre acestea este hipermarketul Pallady, apoi vor urma magazinele Braşov, Oradea, Vitan, Constanţa, Sibiu, Satu Mare”, au declarat pentru ECONOMICA.NET oficialii retailerului francez.
Investiţii în remodelare
Potrivit datelor oferite de Auchan, bugetul total de investiţii şi cheltuieli (tehnic, formări, soldări etc.) pentru transformarea unui magazin este estimat la circa două milioane de euro per magazin. Altfel spus, pentru reamenajarea cele 20 de magazine pe care le-au preluat de la Metro Group, Auchan ar urma să cheltuiască aproximativ 40 de milioane de euro. Spre comparaţie, în 2007 retailerul francez a investit 40 de milioane de euro pentru deschiderea unui magazin de 8.500 de mp în Tg Mureş, în timp ce primul Auchan City din Bucureşti, situat în cartierul bucureştean Crângaşi, a presupus o investiţie de 20 de milioane de euro. Proiectul a fost inaugurat la finele anului trecut şi cuprinde un hipermarket Auchan cu o suprafaţă de vânzare de 5.000 mp şi o galerie comercială de 2.400 mp