Auchan a investit în România 520 de milioane de euro
În cei 10 ani de prezență în România, retailerul francez Auchan a investit în total 520 de milioane euro şi au ajuns la 11.000 de angajați la sfârșitul anului 2015, potrivit unui comunicat al companiei.
De asemenea, în 2015, s-au realizat aproximativ 90 milioane de achiziții făcute de către consumatori, cu peste 11% mai mult decât în anul precedent. Compania colaborează direct cu mai mult de 250 de producători locali, iar 90% dintre furnizorii săi de produse sunt companii românești. De asemenea, în portofoliul local al Auchan România se află aproape 1.000 de produse dezvoltate sub brand propriu și produse în România.
„Peste 400 de furnizori sunt parteneri cu Auchan România încă din anul 2006 şi sărbătoresc 10 ani
de parteneriat, 10 ani în care şi-au dezvoltat compania în acest timp cu deschidere”, se arată în comunicat.
Cu ocazia împlinirii a 10 ani pe piaţa din România, Auchan a lansat campania „Mobilizatron” prin care îşi mobilizează clienții din cele 18 orașe în care retailerul are deschise 33 de magazine, să aleagă una dintre cele 3 proiecte propuse de companie pentru dezvoltarea comunităților locale: educație (crearea de spații educaționale alternative), ajutor umanitar (pachete pentru copii și vârstnici din mediile defavorizate), respectiv mediu (activitate de ecologizare sau împădurire). Proiectul ales va fi finanţat cu 10.000 de euro.
Primul Auchan a fost inaugurat în 2006, odată cu deschiderea unităţii din Titan, (București), un hipermarket cu o suprafață de 16.000 mp.