Auchan a predat autorităților din Cluj al doilea centru de îngrijire pentru bolnavii de coronavirus pe care l-a amenajat în țară
În cele două săptămâni de la inițierea proiectului, peste 40 de companii și ONG-uri au răspuns apelului de implicare și au oferit produse, servicii, forță de muncă sau sprijin material pentru a echipa centrul de spitalizare în cel mai scurt timp. Datorită eforturilor acestora, spațiul acomodează în prezent: 358 de paturi, zone de luat masă pentru cadre medicale, zonă de tratament.
Logistică pusă la dispoziție în Unitatea de Suport Medical Cluj Sala Polivalentă va rămâne în proprietatea ISU Cluj.
Unitatea de Suport Medical Cluj Sala Polivalentă a fost predată autorităților locale miercuri, 6 mai, în cadrul unui eveniment oficial în prezența prefectului Mircea Abrudean, primarului Emil Boc, inspectorului-șef al ISU Ion Moldovan și doctorului Alexandru Coman, reprezentant al DSP Cluj.
„Și în acest proiect din Cluj, precum și în cel din Bucureștii Noi, ne-am implicat pentru că am simțit că așa este potrivit să contribuim, să reducem o eventuală supra-aglomerare a spitalelor. În numele colegilor din Auchan, aflați în toată această perioadă pe baricade, în serviciul clienților, exprim o deosebită considerație și apreciere față de autoritățile partenere, mediul de business, ONG-urile și voluntarii care s-au alăturat proiectului nostru și care, în acest mod, a devenit proiectul fiecăruia dintre ei. Avem puternică speranță că dotările puse la dispoziție nu vor fi niciodată folosite în scopul inițial și că vor fi ulterior direcționate către alte cauze.”, a declarat Ioana Toșa, Director Regional Auchan Retail România.
Companiile care s-au implicat direct sau prin intermediul Asociației Zi de Bine și Fundației Prețuiește Viața în dotarea Unității de Suport Medical Cluj Sala Polivalentă sunt: Leroy Merlin (bunuri și servicii), Decathlon (măști și alte produse de uz), Oney (contribuție financiară), Romcarton (pereți despărțitori, noptiere, paturi și coșuri de gunoi), Green Future (perne, saltele și pilote), Casa Rusu & Rus Savitar (mobilier, paturi), Nestle (aparate de cafea, cafea și alte bunuri), IKEA (bunuri), Altex (echipamente IT și Electro), Orange (infrastructură telecomunicații porturi USB mobile și fixe), Petrom (contribuție financiară), Idea Grup (mobilier), BMF (montaj, amenajări, curățenie), Coca-Cola HBC (bunuri, custodie frigidere), Vodafone România (servicii), Ceetrus (bunuri și servicii), CERT (ambulanță pusă la dispoziție pe perioada de voluntariat), Popovici Nițu Stoica și Asociații (contribuție financiară și servicii juridice), Filip & Company (servicii juridice), Gobilier (montaj și amenajări), Pigna (bunuri birotică), Cemps (custodie moto), Milenium Media Print (montaj materiale, print signalistică), Docentris (imprimante, servicii de instalare și mentananță), Frigotehnica (amenajare zonă tratament), IT GENETICS (imprimante), Decor Floor (materiale PVC), DSV Solutions (transport diverse), Verla SRL (materiale print), RPD (Romanian Paper Distribution – bunuri birotică), Ramon & Giulia Cargo (transport diverse), Allspace Interiors (bunuri), Axicogrup (materiale print), Plastina (diverse materiale), Network One Distribution (bunuri), Mobila Dalin (combinezoane), General Security (custodie stație termoscanare), Colgate-Palmolive România (produse de igienă personală), Morphoza (mobilier registratură pacienți), Traust Construcții și Instalații (mobilier recepție pacienți), Aquavia (apă), Mussete (bunuri), Topline (bunuri), Ikea Purchasing Services (contribuție financiară), ING Tech (contribuție financiară).
Pe lângă implicarea companiilor, pentru amenajarea Unității de Suport Medical Cluj Sala Polivalentă s-au mobilizat aproape 400 de voluntari, aceștia fiind fie voluntari independenți, fie membri ai unor asociații sau angajați ai unor companii precum: Organizația Studenților Mediciniști, Rescue 4×4, Beard Brothers, Vă ajutăm din Cluj, Caravana Cu Medici, Crucea Roșie Română Cluj, Runners CLUB, Do Something for Nothing, Club Leo Bastion Cluj, Lions Club Cluj, BT Arena, Asociația Masă Săracilor, Food Waste Combat, Iulius Mall, FC Universitatea Cluj și Ambianța Trade Grup.
Pentru Auchan, aceasta este cea de-a două unitate de suport medical predată autorităților locale, după ce, la finalul lunii aprilie, împreună cu Leroy Merlin, a inițiat organizarea unui centru similar și în Capitală. Unitatea de Suport Medical Bucureștii Noi a fost realizată în 19 zile cu sprijinul a peste 50 de companii și a fost preluată de Departamentul de Situații de Urgență (DSU) și Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”.