Auchan extinde la nivel naţional parteneriatul cu Poşta Româna pentru livrări la domiciliu
Potrivit unui comunicat al retailerului, remis vineri AGERPRES, parteneriatul cu Poşta Română a fost iniţiat în luna mai a acestui an, oferind livrare la domiciliu pentru comenzile plasate în magazinul online Auchan.ro.
„Comenzile vor fi expediate prin serviciul StaiAcasă Plus, soluţia de livrare door-to-door dedicată distribuţiei rapide oferită de CN Poşta Română SA. Serviciul a fost extins la nivel naţional, după ce, în prima etapă, acesta a fost disponibil în municipiul Suceava şi localităţile limitrofe. Prin extinderea parteneriatului la nivel naţional, clienţii vor putea comanda alimente la temperatură ambientală, dar şi produse nealimentare, din toate categoriile listate pe auchan.ro, prin selectarea magazinului Auchan Cotroceni, cu o greutate maximă a comenzii de 30 kg”, se menţionează în comunicat.
În ceea ce priveşte termenele de livrare, comenzile sunt livrate în 24 de ore în Bucureşti, în 48 de ore în localităţile limitrofe ale Capitalei şi oraşele reşedinţă de judeţ şi în 72 de ore în localităţile limitrofe reşedinţelor de judeţ. Comenzile expediate prin Poşta Română sunt monitorizate în sistem Track&Trace pe tot fluxul de livrare, iar în ceea ce priveşte achitarea acestora, clienţii au la dispoziţie posibilitatea de a plăti online sau ramburs.
„Întregul flux de pregătire şi livrare a comenzilor respectă condiţii stricte de siguranţă sanitară, ambele companii asigurând o serie de măsuri de prevenire şi limitare a răspândirii virusului Covid-19. Astfel, pregătirea comenzilor în magazinele Auchan are loc în deplină siguranţă, angajaţii fiind instruiţi cu privire la purtarea măştilor şi a mănuşilor, precum şi în ceea ce priveşte dezinfectarea cărucioarelor şi a cutiilor de ambalare. În egală măsură, angajaţii Poştei Române păstrează distanţa de 2 metri faţă de persoanele aflate la domiciliu sau în autoizolare cărora urmează să li se distribuie comenzile. De asemenea, aceştia nu vor intra în locuinţa clienţilor, distribuirea realizându-se la uşă/poartă. Factorii poştali dedicaţi care distribuie comenzile sunt echipaţi cu măşti, şi mănuşi. Totodată, flota auto dedicată cu care se realizează distribuirea de alimente este dotată cu dezinfectant de mâini şi cu dezinfectant de suprafeţe”, se menţionează în comunicat.
Auchan România are în portofoliu 33 de hipermarketuri Auchan, 2 supermarketuri Auchan şi o reţea de 24 magazine de proximitate MyAuchan. Pe www.auchan.ro Auchan prezintă clienţilor peste 25.000 de produse şi, în acelasi timp, operează website-ul dedicat activităţilor de gastronomie tip restaurant – lamasa.auchan.ro.
Poşta Română este cel mai mare operator naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (93,52%) şi Fondul Proprietatea (6,48%). Compania deţine o reţea de peste 5.600 de subunităţi poştale la nivel naţional, distribuind săptămânal peste 11 milioane de trimiteri poştale.