Auchan și-a făcut firmă de energie regenerabilă
Auchan Renewable Energy este noua entitate juridică a grupului Auchan în România, potrivit informațiilor furnizate Economica de termene.ro. Compania, care are ca principal obiect de activitate producția, transportul și distribuția de energie electrică, a fost înregistrată în februarie anul acesta este deținută în totalitate de Auchan România SA. Administrator al companiei este CEO-ul Auchan România, iar capitalul social este de 200 de lei.
Decizia de a inființa o companie care să se ocupe de producția de energie ar putea fi în contextul în care retailerul pregătește încă de anul trecut investiții în zona energiei verzi, cu scopul de a reduce din costurile cu energia.
Auchan anunța în noiembrie 2022 că vizează investiții în panouri solare pentru platformele logistice și magazine.
„În contextul crizei energetice, urgentăm demersul din Proiectul Climat 2030 prin implementarea unui plan de sobrietate energetic și prin creșterea investițiilor cu scopul de a reduce impactul economic și amprenta de carbon. Accelerarea acestui pilon strategic presupune adaptarea modelului nostru de business, integrând în fiecare segment obiective clare, menite să contribuie la un viitor mai sustenabil. Măsurile de sobrietate energetică vin în completarea acestui plan deja dezvoltat de noi și vor contribui la o mai bună gestionare a consumului energetic”, a declarat Corina Dospinoiu, responsabil CSR în cadrul Auchan Retail România.
Auchan România are în portofoliu 344 de magazine, cuprinzând 33 de hipermarketuri, 6 supermarketuri și 305 magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care peste 290 în stațiile Petrom, cât și magazinul online auchan.ro. În 2021 compania a avut afaceri de peste 1,2 miliarde de euro. De asemenea, compania are două centre logistice , la Ștefăneștii de Jos, lângă București, inaugurat în 2020 și la Călan, Hunedoara, deschis anul trecut.