Auchan şi Glovo au încheiat un parteneriat pentru livrări la domiciliu. Serviciul este disponibil în 18 oraşe

Peste 4.000 de produse din oferta celor 33 de hipermarketuri Auchan vor putea fi comandate, de miercuri, online prin aplicaţia Glovo.
Economica.net - mie, 17 feb. 2021, 13:14
Auchan şi Glovo au încheiat un parteneriat pentru livrări la domiciliu. Serviciul este disponibil în 18 oraşe

Serviciul este disponibil în toate cele 18 oraşe în care retailerul este prezent, livrările fiind efectuate în maximum 60 de minute de la plasarea comenzii, conform unui comunicat remis AGERPRES.

În aplicaţia Glovo, utilizatorii vor regăsi peste 4.000 de produse din magazinele Auchan, din categorii precum fructe şi legume, preparate de brutărie, mezeluri, lactate, produse din carne, dar şi produse cosmetice, de înfrumuseţare, pentru îngrijirea grădinii şi curăţenia casei, jucării sau electrocasnice. Cumpărăturile vor fi livrate de Glovo din cele 33 de hipermarketuri Auchan din Bacău, Baia Mare, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Deva, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara.

„Ne bucură faptul că Auchan se alătură listei de parteneri Glovo şi că vom putea livra produse din toate cele 33 de hipermarketuri. Ne vom continua planurile de extindere, atât la nivel de oraşe, dar şi la nivel de parteneri, astfel încât utilizatorii Glovo să regăsească toate produsele de care au nevoie în aplicaţie”, a declarat Victor Răcariu, general manager Glovo CEE.

Potrivit celor două companii, nu există o valoare minimă a comenzii, iar costul livrării va porni de la 11,99 lei şi poate ajunge până la 15,99 lei, în funcţie de oraşele în care serviciul este disponibil.

Glovo este o platformă de livrare rapidă, lansată în Barcelona. Compania este prezentă în 548 oraşe din 21 ţări din Europa, Orientul Mijlociu, America de Sud, Africa şi Africa Subsahariană. Glovo are peste 2,5 milioane de utilizatori lunari activi, 50.000 de curieri activi şi peste 25.000 de parteneri asociaţi din întreaga lume.

Auchan România are în portofoliu 33 de hipermarketuri Auchan, o reţea de 43 de magazine de proximitate MyAuchan, dintre care 34 în staţiile Petrom, şi cinci supermarketuri Auchan.

Te-ar mai putea interesa și
Situația de urgență privind aprovizionarea cu țiței și motorină a încetat
Situația de urgență privind aprovizionarea cu țiței și motorină a încetat
Situația de urgență în aprovizionarea cu țiței și motorină a României, instituită pe data de 28 iulie 2025, a încetat, a transmis marți Ministerul Energiei, într-un comunicat de presă,......
Reprezentanții patronatului Concordia propun posibilitatea acordării de plăți anticipate din Pilonul II de pensii în caz de boli grave
Reprezentanții patronatului Concordia propun posibilitatea acordării de plăți anticipate din Pilonul II de pensii în ...
Reprezentanții patronatului Concordia propun posibilitatea efectuării de plată anticipată din Pilonul 2 de pensii în ...
UE continuă să vizeze economia Rusiei, iar următorul pachet de sancțiuni ar urma să fie gata luna viitoare – Kaja Kallas
UE continuă să vizeze economia Rusiei, iar următorul pachet de sancțiuni ar urma să fie gata luna viitoare – Kaja ...
Șefa diplomației europene Kaja Kallas a declarat marți că Uniunea Europeană (UE) va continua să vizeze economia de ...
Liderii europeni și-au adaptat limbajul, pentru a nu-l supăra pe Trump. Armistițiu a devenit oprire a masacrelor
Liderii europeni și-au adaptat limbajul, pentru a nu-l supăra pe Trump. Armistițiu a devenit oprire a masacrelor
Apelurile pentru un armistițiu în Ucraina s-au încheiat și locul lor a fost luat în discursul liderilor europeni de ...