Auchan vinde în magazinul online pachete de cumpărături predefinite; produsele, livrate clienţilor în 48 de ore

Retailerul Auchan anunţă introducerea, în premieră pe piaţa locală, în magazinul online, a unor pachete de cumpărături predefinite, ce pot fi livrate prin curier rapid în 48 de ore şi ale căror preţuri pornesc de la 105 lei.
Economica.net - mie, 08 apr. 2020, 12:15
Auchan vinde în magazinul online pachete de cumpărături predefinite; produsele, livrate clienţilor în 48 de ore
Noile coşuri de cumpărături predefinite pot fi comandate doar din magazinul online www.auchan.ro, prin selectarea magazinului Auchan Cotroceni, iar împachetarea produselor se face în condiţii stricte de siguranţă sanitară, respectând toate măsurile în vigoare, potrivit unui comunicat al reţelei comerciale.

„În această perioadă foarte aglomerată, cu multe comenzi online, am decis sa creăm o serie de pachete predefinite, cu produse care răspund celor mai frecvente nevoi, pe care să le livrăm rapid şi bine românilor din toată ţara. Pachetele pot fi comandate pe auchan.ro şi sunt ambalate cu respectarea unor măsuri extinse de igienă şi siguranţă sanitară, pe care Auchan le-a pus în aplicare încă de acum câteva săptămâni atât în magazine, cât şi la pregătirea comenzilor online. Feedback-ul clienţilor este unul bun până acum, aşa că am decis să extindem pachetele standardizate pentru a acoperi şi alte nevoi, cum sunt cele ale animalelor de companie, dar nu numai”, a declarat Tiberiu Dăneţiu, director marketing Auchan Retail România.

Seria de pachete predefinite acoperă nevoile alimentare de bază ale unei familii, ale animalelor de companie, dar şi cele de curăţenie a casei. Astfel, în magazinul online Auchan sunt, deja, disponibile şase tipuri de coşuri predefinite: alimente variate de băcănie, gustări şi băuturi, produse destinate curăţeniei casei, două coşuri cu hrană pentru câini (talie medie şi mică) şi un coş cu produse pentru pisici.

Preţurile coşurilor predefinite variază, în funcţie de tipologia aleasă, între 105 şi 155 lei.

Retailerul precizează că această categorie de cumpărături online este în plină dezvoltare, iar în perioada următoare vor fi adăugate mai multe opţiuni disponibile exclusiv pe site-ul care găzduieşte magazinul online.

Auchan România are în portofoliu 33 de hipermarketuri Auchan, două supermarketuri Auchan şi o reţea de 24 magazine de proximitate MyAuchan.

Cu peste 280.000 mp suprafaţă netă de vânzare, aproximativ 10.000 de angajaţi, o cifră de afaceri, cu taxe, de peste 1,2 miliarde de euro, retailerul propune celor circa cinci milioane de locuitori din oraşele în care sunt prezente magazinele Auchan un comerţ modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount generalizat, permanent.

Prin intermediul platformei online a magazinului, Auchan prezintă clienţilor peste 25.000 de produse şi, în acelaşi timp, operează website-ul dedicat activităţilor de gastronomie tip restaurant – lamasa.auchan.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat sâmbătă numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a lui Mark Burnett, creatorul şi producătorul reality show-ului "The Apprentice"......
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea ...
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Premierul ungar, Viktor Orban, a declarat sâmbătă că livrările de energie către Ungaria prin Ucraina vor deveni din ...
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, ca urmare ...