Audi a dat în judecată compania auto chineză Qoros pentru folosirea literei Q

Audi a dat în judecată constructorul auto Qoros, parte a grupului chinez Chery, pentru folosirea literei Q în numele modelelor sale şi a câştigat procesul în primă instanţă, potrivit publicaţiei germane Die Welt, citate de AFP.
Economica.net - lun, 18 feb. 2013, 15:09
Audi a dat în judecată compania auto chineză Qoros pentru folosirea literei Q

Un tribunal din Hamburg, competent în domeniul mărcilor, a dat câştig de cauză Audi, divizie a Volkswagen, în detrimentul Qoros, care aparţine Chery.

Qoros urmează să îşi facă debutul internaţional cu primul său model berlină la începutul lunii martie, la salonul auto de la Geneva, sub numele GQ3. Compania a fost înfiinţată în 2007, de grupul Chery, cel mai mare constructor auto independent din China, şi holdingul Israel Corporation.

Audi produce la rândul său vehicule de lux 4X4 al căror nume include litera Q, care se numără printre cele mai bine vândute modele ale companiei.

„Litera Q este un element protejat jurudic din gama noastră. Dacă un alt constructor auto foloseşte litera Q în numele modelelor sale, normal că ne afectează”, a declarat un purtător de cuvânt al Audi.

Die Welt a subliniat că procesul este surprinzător, având în vedere că Audi nu are de ce să se teamă din partea Qoros.

Mai mult, şi alţi producători de automobile folosesc litera Q, precum Toyota, care are un model numit iQ, fără ca Volkswagen să fie afectat în vreun fel.

Potrivit publicaţiei germane, litigiul reprezintă un indiciu că „europenii vor să facă tot posibilul pentru a încetini întărirea concurenţei venite din China”.

Qoros a anunţat pe de altă parte că vrea să vândă vehicule echipate cu toate opţiunile la un preţ cu 15% mai mic decât concurenţa.

„Încearcă să ne torpileze cum pot. Concurenţa a devenit nervoasă, dar sunt sigur că prezenţa noastră la Geneva va fi un mare succes”, a declarat Gert Hildebrand, director de design la compania chineză.

Qoros a dat asigurări că a înregistrat numele GQ3 la oficiul european de protecţie a mărcilor şi că are încredere în capacitatea sa de a obţine în final câştig de cauză.

Te-ar mai putea interesa și
MIPE a lansat un apel de proiecte de 56 de milioane de euro pentru investiții în capacități de producere a energeiei termice din apă geotermală
MIPE a lansat un apel de proiecte de 56 de milioane de euro pentru investiții în capacități de producere a energeiei ...
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a lansat un apel de proiecte de până la 56 de milioane de euro pentru dezvoltarea capacităţilor de producţie a energiei termice din apă......
Ministerul Mediului a emis acordul de mediu pentru amenajarea hidrocentralei Livezeni-Bumbești
Ministerul Mediului a emis acordul de mediu pentru amenajarea hidrocentralei Livezeni-Bumbești
Ministerul Mediului a decis să emită acordul de mediu pentru Amenajarea Hidroenergetică Livezeni-Bumbeşti, finalizarea ...
Acționarii Premier Energy au decis asupra valorii dividendelor plătite de companie și când va începe achitarea acestora
Acționarii Premier Energy au decis asupra valorii dividendelor plătite de companie și când va începe achitarea acestora
Conducerea Premier Energy informează piața de capital din România că în dată de 03.06.2025 Adunarea Generală Anuală ...
Burduja i-a comunicat comisarului european pentru Energie că închiderea capacităților pe cărbune în 2026 nu e fezabilă în lipsa alternativelor
Burduja i-a comunicat comisarului european pentru Energie că închiderea capacităților pe cărbune în 2026 nu e fezabilă ...
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a avut marţi o întâlnire cu comisarul european pentru Energie, Dan Jorgensen, în ...