Audi a preluat un pachet minoritar de acțiuni la echipa de Formula 1 Sauber
Într-un comunicat de presă difuzat luni, Sauber a precizat că, în conformitate cu un plan convenit anterior, Audi a preluat un pachet minoritar de acţiuni în cursul acestei luni, dar nu a dezvăluit termenii financiari ai tranzacţiei.
„Acesta este un punct important de cotitură pentru intrarea Audi în Formula 1”, se precizează în comunicat.
Audi, o marcă din portofoliul Volkswagen, a anunţat încă din luna octombrie că a convenit preluarea unei participaţii la Sauber, care participă la cursele de Formula 1 începând din 1993 şi în sezonul actual concurează sub numele Alfa Romeo şi foloseşte motoarele furnizate de Ferrari.
Începând din 2026, Audi îşi va folosi propriul său centru tehnic de la Neuburg, Bavaria, pentru a fabrica motorul hibrid destinat viitoarelor monoposturi, în timp ce Sauber va fi responsabil de dezvoltarea şi asamblarea şasiurilor, la fabrica sa de la Hinwil, Elveţia.
Până acum, Volkswagen, cel mai mare constructor auto european, nu a fost implicat în Formula 1 dar a colaborat cu Red Bull, în special în campionatul de raliuri.