Audi îşi anunţă clienţii, pe pagina sa de web, dacă maşinile le sunt afectate de scandalul noxelor

Economica.net
02 10. 2015
audi_5_54632300

Audi a anunţat că proprietarii de autoturisme Audi vor trebui să introducă numărul de identificare al maşinii pe pagina web www.audi.de şi vor putea afla dacă aceasta este sau nu implicată în scandalul motoarelor ‘trucate’.

Începând de săptămâna viitoare, această funcţie va fi disponibilă şi pe site-ul Audi din alte ţări.

De asemenea, posesorii acestei mărci a grupului Volkswagen pot obţine informaţii şi prin intermediul concesionarilor şi al birourilor de relaţii publice naţionale.

Compania a menţionat că în următoarele săptămâni va anunţa dacă este nevoie să fie făcute modificări la autovehiculele cu motor diesel EA 189 de 1,6 sau 2 litri, Euro5.

Nu sunt afectate motoarele TDI de 1,6 şi 2 litri Euro 6, şi nici motoarele TDI V6 şi V8.

Grupul auto german Volkswagen este implicat într-un scandal de amploare, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Scandalul a forţat demisia directorului general Martin Winterkorn, care a fost înlocuit cu Matthias Muller, directorul Porsche, una dintre cele 12 mărci care aparţin Volkswagen.