Audi: Vânzări record în T1. Profitul operaţional a crescut cu 8,2%

Economica.net
04 05. 2015
audi__2334456567687_92424800

În perioada ianuarie-martie 2015, profitul operaţional al companiei germane a urcat la 1,42 miliarde de euro, datorită vânzărilor ridicate, în special a limuzinei A6 şi a SUV-ului Q5. Livrările au crescut în primele trei luni ale anului cu 6,1%, la nivelul record de 438.229 maşini, a anunţat luni Audi.

Marja de profit a scăzut la 9,7% în primul trimestru din 2015, de la 10,1% în perioada similară din 2014, reflectând majorarea cheltuielilor cu tehnologia, noile modele şi expansiunea externă. Compania şi-a menţinut obiectivul de a înregistra o marjă a profitului operaţional de 8-10% anul acesta, scrie Agerpres.

‘În pofida investiţiilor ridicate, vom face eforturi să ne îndeplinim ţintele ambiţioase de profit’, a afirmat directorul general Axel Strotbek.

Audi vrea să ajungă la 60 de mode până în 2020, de la 52 în prezent, şi investeşte peste un miliard de euro (1,1 miliarde de dolari) în noi fabrici din Mexic şi Brazilia.

O aşteptată creştere a livrărilor în 2015, peste nivelul record de 1,74 milioane de vehicule din 2014, ar putea duce la un avans ‘moderat’ al vânzărilor, a estimat recent compania germană. Anul trecut, vânzările Audi s-au situat la 53,8 miliarde de euro (57,9 miliarde de dolari), o expansiune de 7,8% faţă de 2013.

Liderii pieţei automobilelor de lux sunt BMW, Audi şi Mercedes.

Conform estimărilor IHS Automotive, în 2020, BMW ar putea vinde 2,22 milioane de vehicule, faţă de 2,1 milioane Audi şi 1,95 milioane Mercedes.

Industria auto reprezintă un element de bază al economiei Germaniei, concentrată pe export, ajutând la reducerea ratei şomajului la doar 5%, în timp ce zona euro se confruntă cu un nivel ridicat, de 11,4%.