August, cea mai sângeroasă lună de la începutul revoltei din Siria – ONG
Ultima săptămână a lui august a fost marcată, numai ea, de moartea a 1.248 de persoane, potrivit acestui ONG, Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, care se bazează pe o reţea de militanţi şi martori.
Dintre cele 5.440 de persoane ucise în august, 4.114 sunt civili, 105 sunt dezertori, iar 1.221 sunt militari din cadrul regimului, a detaliat Rami Abdel Rahmane, preşedintele acestui ONG cu sediul în Marea Britanie. Bilanţul include în rândul civililor şi persoanele care s-au înarmat şi luptă împotriva regimului lui Bashar al-Assad.
Dintre cele 26.283 de persoane ucise de la începutul revoltei, 18.695 sunt civili, 1.079 sunt militari dezertori, iar 6.509 sunt militari din cadrul forţelor armate siriene, potrivit aceleiaşi surse.
Este imposibil ca aceste date să fie verificate din surse independente, autorităţile impunând restricţii extrem de dure presei străine care vrea să acopere conflictul.