Augustin Lazăr despre anunţul privind retragerea OUG: Raţiunea a readus lucrurile pe făgaşul lor normal

Economica.net
04 02. 2017
augustin_lazar_18917400

„Efectiv sunt şi eu impresionat de faptul că, iată, societatea civilă a reuşit să readucă lucrurile la ordine şi raţiunea este cea care a readus lucrurile pe făgaşul lor normal”, a declarat, pentru AGERPRES, procurorul general.

În opinia sa, decizia de retragere a ordonanţei de urgenţă va permite o analiză obiectivă şi profesionistă a modificărilor care trebuie aduse legislaţiei penale.

„Este o decizie corectă, cred că trebuie discutate în Parlament şi trebuie discutate în prezenţa unor jurişti reputaţi, aşa cum am arătat anterior, în prezenţa celor care au lucrat la aceste texte de lege ale Codului penal şi Codului de procedură penală. Şi atunci vom avea garanţia că textele care vor ieşi din aceste analize şi discuţii vor fi bune”, a spus Augustin Lazăr.

Procurorul general a adăugat că retragerea ordonanţei de urgenţă va lăsa fără obiect demersurile legale făcute până acum la Curtea Constituţională sau în instanţă cu privire la ordonanţa de urgenţă.

„Vor rămâne fără obiect, dar dorim să vedem în final decizia. Deocamdată este o promisiune pentru mâine, urmează să vedem în concret decizia care se va lua”, a mai afirmat Augustin Lazăr.