Aura Vasile, primită înapoi la grupul PSD, dar ca independent

Aura Vasile va fi reprimită în grupul PSD din Camera Deputaţilor, deşi în urma demisiei de luni ea nu mai este membră a partidului, urmând să activeze ca deputat independent.
Economica.net - joi, 22 dec. 2011, 10:19

Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Mircea Duşa, a anunţat, joi, că Biroul Permanent al Camerei a luat notă de solicitarea făcută de Aura Vasile, care informa că revine asupra demisiei din PSD şi înscrierii în UNPR, anunţate luni, informează Mediafax.

Nota prin care Vasile îşi anunţă intenţia de a renunţa la demisia din PSD urmează să fie citită în plenul Camerei.

Potrivit lui Duşa, Aura Vasile va fi reprimită în grupul PSD, deşi situaţiei ei politică nu a fost încă rezolvată, ea urmând, cel mai probabil, să activeze ca deputat independent.

Ca urmare a înscrierii în UNPR, Aurei Vasile i-a încetat, de drept, calitatea de membru PSD. Potrivit Statutului PSD, ea nu poate fi reprimită în partid decât după un an de la momentul demisiei.

Te-ar mai putea interesa și
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față de sindicate ca săptămâna de lucru să fie de 37,5 ore
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față ...
Viziunile diferite ale partidelor care formează coaliţia guvernamentală din Spania cu privire la modul cum ar trebui implementată măsura reducerii duratei programului săptămânal de lucru,......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează companii americane
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează ...
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, ...
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre consumatorii tineri
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre ...
Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin "existenţial" dacă nu se adaptează, pentru că generaţiile tinere ...
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a publicat vineri, spre dezbatere publică, un proiect ...