Aurel Șaramet revocat din funcția de președinte al FNGCIMM-IFN

Aurel Șaramet a fost revocat din funcția de director general/președinte al Consiliului de Administrație al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii - IFN, în locul său fiind numită, pe termen limitat, Silvia Nițu-Ciornei, informează Ministerul Finanțelor Publice, printr-un comunicat remis, miercuri, AGERRPES.
Economica.net - mie, 06 nov. 2013, 19:44
Aurel Șaramet revocat din funcția de președinte al FNGCIMM-IFN

De asemenea, Cristian Socol a fost numit, provizoriu, până la efectuarea selecției potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.109/ 2011, în funcția de președinte al Directoratului Fondului Român de Contragarantare, în urma vacantării postului ocupat anterior de către Ioan Hidegcuti.

„Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al acționarului unic, Statul român, la FNGCIMM SA-IFN și la Fondul Român de Contragarantare, a hotărât următoarele: revocarea lui Aurel Șaramet din funcția de director general/ președinte al Consiliului de administrație și a unor membri ai Consiliului de administrație ai FNGCIMM SĂ-IFN, precum și  numirea, pe termen limitat, în calitate de  președinte al Consiliului de administrație și director general al societății, a doamnei Silvia Nițu-Ciornei, având ca obiective urgentarea aplicării prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.109/ 2011 privind guvernanță corporativă a întreprinderilor publice, precum și îmbunătățirea activității societății în condițiile întăririi disciplinei financiare și creșterii performanțelor economice ale acesteia; numirea provizorie, până la efectuarea selecției potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.109/ 2011, a domnului Cristian Socol în funcția de Președinte al Directoratului Fondului Român de Contragarantare, în urma vacantării postului ocupat anterior de către domnul Ioan Hidegcuti”, se spune în comunicat.

Conform unui raport publicat vineri, 1 noiembrie, de către Guvern, Corpul de Control al primului ministru a descoperit indicii privind săvârșirea unor posibile fapte de natură penală la Fondul Român de Contragarantare /FRCG/.

‘(…) având în vedere că, în urma desfășurării acțiunii de control la Fondul Român de Contragarantare, au rezultat indicii privind săvârșirea unor posibile fapte de natură penală, Corpul de control al primului-ministru, ca organ cu atribuții de control, va sesiza organele de urmărire penală, respectiv Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, urmând ca organul de urmărire penală sau, după caz, instanța de judecată să hotărască asupra existenței sau inexistenței infracțiunilor și asupra vinovăției’, se menționează în document.

Printre neregulile constatate la FRCG se numără eludarea îndeplinirii principalului obiect de activitate al instituției de către conducerea acesteia, prin mandatarea fondurilor de garantare pentru acordarea contragaranțiilor, excesul de salarizare înlesnit de nestabilirea limitelor generale ale remunerațiilor membrilor Directoratului și înregistrarea, fără temei legal, a unor cheltuieli de protocol reprezentând mese servite la restaurant sau în regim ‘catering” la care au participat membrii organelor de conducere și administrare ale Fondului Român de Contragarantare.

De asemenea, raportul Corpului de control al premierului vorbește și despre o posibilă situație de conflict de interese în cazul președintelui FRCG, Ioan Hidegcuti.

Concluziile Raportului arată că ‘Fondul a avut un rol nesemnificativ în ceea ce privește acordarea contra-garanțiilor, în acest sens fiind relevantă împrejurarea că Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. — I.F.N., condus de Șaramet Aurel, a acordat, în același timp, și garanții, în nume propriu, și contragaranții, în numele Fondului Român de Contragarantare, reprezentând 94,97% din totalul contra-garanțiilor acordate în perioada 2010 — 31.07.2013’.

Ca urmare a documentelor și punctelor de vedere solicitate de către Corpul de Control al primului-ministru reprezentanților FRCG, în timpul acțiunii de control, membrii Consiliului de supraveghere au aprobat, în ședința din data de 25 iulie 2013, menținerea, pentru perioada 2014-2015, a mecanismului de mandat pentru contragaranțiile de cel mult 50.000 de euro/echivalent în lei, iar pentru contragaranțiile de peste 50.000 euro/echivalent în lei, analiza și acordarea acestora urmând să se realizeze la nivelul Fondului.

Potrivit sursei citate, în perioada decembrie 2009-31 august 2013, FRGC a efectuat cheltuieli în cuantum de 4.625.990 lei, reprezentând totalul remunerațiilor/indemnizațiilor brute acordate membrilor Consiliului de supraveghere, precum și al remunerațiilor și primelor trimestriale brute acordate președintelui consiliului.

Sumele acordate până la data de 30 aprilie a.c. se încadrează între 474.729 lei (pentru Aurel Șaramet și Lucian Cojocaru — membri în Consiliul de Supraveghere) și 1.847.574 lei — în cazul lui Ionel Popescu, președintele Consiliului.

În perioada decembrie 2009-31 august 2013, Fondul a cheltuit 7.986.558 lei pentru remunerații brute și alte drepturi bănești acordate președintelui și membrilor Directoratului.

De asemenea, în perioada 1 ianuarie 2012 — 31 august 2013, personalul FRCG a beneficiat de prime pentru realizări profesionale deosebite în sumă totală netă de 1.331.575 lei, iar persoanele care au ocupat funcții de conducere în cadrul instituției au încasat, suplimentar față de salariu, sume cuprinse între 9.000 și 41.000 lei.

‘Primele pentru realizări profesionale deosebite au fost acordate în condițiile în care acordarea contragaranțiilor, obiectul principal de activitate al Fondului Român de Contragarantare, s-a realizat, în proporții covârșitoare, de către alte entități, respectiv cele trei fonduri de garantare, mandatate în acest sens’, mai precizează documentul citat.

Referitor la cheltuielile de protocol ale membrilor Fondului, care constau în mese servite la restaurant sau în regim ‘catering’, în perioada 2010 — 2012, în baza unor note aprobate de către președintele Directoratului, Hidegcuti loan, au fost înregistrate cheltuieli de protocol în sumă totală de 66.076,89 lei, echivalentul contravalorii unui număr de 25 de mese servite la restaurant sau în regim ‘catering” la sediul Fondului, la care au participat membrii Consiliului de supraveghere, ai Directoratului și ai Adunării generale a acționarilor din cadrul Fondului Român de Contragarantare.

‘Cu ocazia meselor servite la restaurant sau în regim ‘catering’ s-au consumat: foie gras cu fructe confiate, mușchi de vită, piept de rață, chateaubriand, purcel la cuptor, pară în sos de vin, băuturi alcoolice, ca de exemplu Davino Domaine Ceptura și Davino Purpura, la preț de 100 RON/sticla etc (…) înregistrarea contravalorii celor 25 de mese servite la restaurant sau în regim ‘catering” în categoria cheltuielilor de protocol, s-a realizat în condițiile plății, în perioada 2010-2012, a unor remunerații acordate membrilor Consiliului de supraveghere și ai Directoratului Fondului Român de Contragarantare, în sumă totală de 10.218.633 RON’, se notează în Raport.

Cât privește o posibilă situație de conflict de interese, documentul Corpului de control al premierului arată că Ioan Hidegcuti, în calitate de secretar general al Ministerului întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri, a întocmit un memorandum aprobat de Gabriel Sandu, în calitate de ministru interimar al întreprinderilor mici și mijlocii, comerțului și mediului de afaceri, prin care a propus ‘numirea și stabilirea remunerației lunare a membrilor Directoratului printre care se număra și directorul general Hidegcuti.

Te-ar mai putea interesa și
La ce trebuie să fie atenți consumatorii când cumpără carne. Recomandări ANPC
La ce trebuie să fie atenți consumatorii când cumpără carne. Recomandări ANPC
Consumatorii trebuie să acorde o atenție sporită atunci când achiziționează produse din carne, atât pentru a se asigura de calitatea acestora, cât și pentru a preveni eventuale riscuri......
CNAB a finalizat lucrări de modernizare a infrastructurii aeroportuare pe aeroportul Henri Coandă în valoare de 56,6 milioane de lei
CNAB a finalizat lucrări de modernizare a infrastructurii aeroportuare pe aeroportul Henri Coandă în valoare de 56,6 milioane ...
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a anunțat finalizarea și recepția lucrărilor de modernizare prevăzute ...
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S.N. Nuclearelectrica și consorțiul internațional Candu Energy Inc. o companie AtkinsRéalis, Ansaldo Nucleare, Canadian ...
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA (Fed) a redus miercuri dobânda de referinţă cu un sfert de punct procentual, la un interval cuprins ...