Aurel Şaramet, cercetat în libertate în dosarul fraudelor bancare de 22 de milioane de euro

Aurel Şaramet, suspendat de la conducerea Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM, va fi cercetat în libertate în dosarul fraudelor bancare de 22 de milioane de euro, în urma audierilor începute joi la sediul DIICOT Bucureşti.
Economica.net - vin, 02 nov. 2012, 05:34
Aurel Şaramet, cercetat în libertate în dosarul fraudelor bancare de 22 de milioane de euro

Şaramet a fost lăsat să plece de la DIICOT vineri, în jurul orei 00.15. Foarte probabil, însă, el va fi chemat, în perioada următoare, pentru a da noi declaraţii, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Şaptesprezece persoane, printre care Claudiu Cercel, vicepreşedinte BRD, şi Florian Dragoş Diaconescu, fost general DIE, au fost reţinute, joi, în acelaşi dosar, potrivit aceloraşi surse.

Toţi cei reţinuţi pentru 24 de ore au fost duşi în arestul central al Poliţiei Capitalei, urmând ca vineri să fie prezentanţi instanţei, cu propunere de arestare preventivă.

La audieri au fost aduse, joi, o sută de persoane, între care Aurel Şaramet şi angajaţi ministeriali, după ce anchetatorii au descins la locuinţele a 50 de suspecţi şi la sediile societăţile acestora din Bucureşti, Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu.

Învinuiţii din dosar sunt acuzaţi că ar fi obţinut, în mod ilegal, de la Ministerul Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri, in baza unor documente falsificate, finanţarea unor proiecte de achiziţii utilaje, prin intermediul unor societati comerciale controlate de către liderii grupării, potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Activitatea infracţională a fost sprijinită, au arătat procurorii, de către învinuiţii Aurel Şaramet, având calitatea de director al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Alexandru Claudiu Cercel-Duca , vicepreşedinte BRD, Mihai Grigoroiu, Cătălin Ionuţ Roşu şi Andrei Atanasiu, angajaţi în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, şi Florian Dragoş Diaconescu.

„Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti şi Biroul Teritorial Călăraşi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bucureşti au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 48 de persoane, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi spălarea banilor. În acest sens, la data de 1 noiembrie 2012, procurorii DIICOT au efectuat un număr de 50 de percheziţii domiciliare la locuinţele învinuiţilor precum si la sediile unor societati comerciale din municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu”, se arată într-un comunicat al Direcţiei.

Potrivit sursei citate, în perioada 2010-2012, membrii grupului infracţional organizat, sub coordonarea liderului Daniel Ruse, au realizat beneficii financiare substanţiale prin fraude bancare, respectiv obţinerea sau încercarea de a obţine un număr de 40 de credite de la 16 unităţi bancare de pe teritoriul României, prin utilizarea unor documente falsificate.

Ministerul Economiei a anunţat că directorul general al Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM, Aurel Şaramet, a fost suspendat din funcţie în urma anchetei iniţiate de DIICOT, iar în cazul celor trei angajaţi ai Ministerului Economiei cercetaţi în acelaşi dosar ministrul de resort a decis încetarea activităţii în funcţiile ocupate.

Liderul grupării infracţionale din dosarul fraudelor bancare de 22 de milioane de euro, Daniel Ruse, a candidat ca independent la alegerile din 2008 pentru Primăria Olteniţa, iar apoi, scrie presa locală, şi-a cumpărat o fermă de porci şi ar fi coordonat obţinerea de credite cu documente false.

Originar din judeţul Călăraşi, Ruse a fost al patrulea la alegerile din 2008 pentru funcţia de primar din Olteniţa, obţinând doar 9,24% din voturi, conform datelor Biroului Electoral Central.

Ulterior, după cum relatează presa locală, Ruse şi-a cumpărat o fermă de porci care cuprindea 100 de hectare de teren şi construcţiile aferente.

Pentru a investi în fermă, el ar fi luat un credit de 10 milioane de euro, după care, potrivit editia.ro, a pus nişte muncitori „să taie toate construcţiile de pe terenul respectiv, pentru a le vinde ulterior la fier vechi”.

Ruse ar fi coordonat obţinerea creditelor din dosarul fraudelor de 22 de milioane de euro, însuşindu-şi 75% din valoarea acestora, după cum notează tot editia.ro.

Pe plan local, Ruse este cunoscut cu porecla „Tene”, iar din grupul său infracţional ar face parte, printre alţii, fraţii Moga, şi ei cu notorietate în judeţul Călăraşi, potrivit unor surse judiciare. Unul dintre fraţii Moga este finul lui Ruse, conform aceloraşi surse.

Atât Ruse, cât şi fraţii Moga, au fost duşi la audieri joi, la sediul DIICOT Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea de 4.900 mc/s, apoi staţionar cu tendinţă de scădere la sfârşitul......
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu va fi însoțită de măsuri compensatorii
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu ...
Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) lansează un apel urgent către Guvernul României în ceea ce priveşte ...
Turcia plănuiește să deschidă trei centrale nucleare până în 2035
Turcia plănuiește să deschidă trei centrale nucleare până în 2035
Turcia intenţionează să construiască trei centrale nucleare până în 2035, a anunţat vineri ministrul turc al Energiei ...
Mark Rutte anunță că NATO își va consolida prezența în Marea Baltică, după ce un cablu submarin care făcea legătura între Finlanda și Estonia a fost avariat
Mark Rutte anunță că NATO își va consolida prezența în Marea Baltică, după ce un cablu submarin care făcea legătura ...
NATO îşi va consolida prezenţa în Marea Baltică în urma avarierii cablului electric submarin Estlink 2, a declarat ...