Aurelian Marin, șeful agenției „Paradis Vacanţe de Vis”: Anul acesta vor ajunge 30.000 – 40.000 de turiști străini pe Litoralul românesc

Aurelian Marin, director general Paradis Vacanţe de Vis, estimează că un număr de circa 30-40.000 de turişti străini vor ajunge pe litoralul românesc în acest an, comparativ cu 40-50.000 înainte de pandemie. El spune că primele pentru incoming, avansate de autorităţi, ar ajuta, dar nu prea mult, deoarece este greu să faci incoming fără chartere directe pe litoral sau la munte.
News.ro - lun, 13 iun. 2022, 19:47
Aurelian Marin, șeful agenției

”Foarte greu de estimat câţi turişti străini vom avea în acest an. Zboruri charter nu mai sunt. Statisticile oficiale arătau înainte de pandemie în jur de 40-50.000 de turişti străini, un număr infim. Nu se poate face incoming. Se încearcă promovarea şi a Bucovinei, Ardealului şi alte destinaţii. Milioanele de turişti străini pe care le vrem se pot face. Dar nu vom putea decât cu chartere pe litoral şi la schi. Dar domeniul schiabil în România este slăbuţ. Nu vom putea să creştem doar cu circuite culturale, cu city-break-uri, nu va creşte în mod relevant numărul de turişti străini. Eu nu cred că vor fi mai mult de 30-40.000 de turişti”, a spus Aurelian Marinm, relatează News.ro.

Turiştii străini veneau preponderent din: Israel, Estonia, Polonia, Belgia şi Franţa.

Sunt şi turişti din Ucraina, dar stau deja de câteva luni, pe termen nedeterminat.

Turiştii străini care vin pe litoralul românesc se cazează în general în Mamaia, deoarece traferul către Aeroportul Mihail Kogălniceanu este mai facil.

”Chiar dacă vom avea zboruri charter, majoritatea se vor opri cu cazările la Eforie”, precizează el.

Acesta mai afirmă că de exemplu, autorităţile din Bulgaria sau Egipt susţin touroperatorii care aduc turişti străini prin prime de câteva zeci de euro pentru fiecare pasager, timp de câţiva ani.

Agenţia de turism are contracte cu majoritatea hotelurilor de pe litoral. În fiecare an, compania aduce pe litoral peste 150.000 de turişti.

În anul 2021, valoarea unui sejur mediu pe litoral s-a ridicat la 2.800 lei de familie. În plus, o sumă asemănătoare o reprezintă cheltuielile propriu-zise ale turiştilor în staţiune.

Potrivit acestuia, între 20 iunie şi 5 septembrie, locurile de cazare pe litoral sunt ocupate în proporţie mare.

Hotelierii sunt însă afectaţi de creşterea preţurilor la energie şi de faptul că vacanţa elevilor va începe mai devreme în acest an, după ce Ministerul Educaţiei a decis ca şcoala să înceapă la 5 septembrie.

”Dacă ne raportăm la cifrele oficiale, care ne arată an de an în jur de 1,4 milioane de turişti sosiţi pe litoral, înseamnă că ne situăm la peste 10% din totalul de turişti care astăzi sosesc oficial. În zona de business hotelier am intrat de curând. Am început întâmplător acum trei ani prin închirierea unui hotel în Constanţa, Royal, cu 50 de camere. Sunt peste zece ani de când cochetăm cu ideea de a intra în zona de business hotelier. Am purtat nenumărate negocieri şi discuţii pentru cumpărarea unor hotelurii, dar ne-am oprit dintr-un motiv sau altul”, Aurelian Marin, director general Paradis Vacanţe de Vis.

Aurelian Marin a inaugurat în acest week-end resortul Dana Holiday Club de patru stele din Venus, pe care l-a preluat în luna mai a acestui an.

Complexul are 180 de camere, din care sunt în funcţiune 118 camere, iar 32 de camere sunt în renovare. Acestea vor fi finalizare în circa două săptămâni.

În urmă cu doi ani, compania a achiziţionat şi hotelul Dana, de patru stele, tot în Venus, în prezent Dana Resort. Tranzacţia s-a ridicat la 2,5 milioane de euro, iar 800.000 de euro au fost investiţi ulterior în renovare.

Recuperarea investiţiei în sectorul hotelier are loc într-o perioadă de circa 10-12 ani.

”Venus este o poveste cu totul aparte. Până în 2014, era staţiunea cea mai slabă de pe tot litoralul. Practic, aproape complet abandonată, hotelurile toate erau în paragină, parţial funcţionale, parţial nefuncţionale deloc. Apoi investitorii au început să renoveze, începând cu complexul Mera. În 3-4 ani s-au vândut toate hotelurile de acolo”, a precizat Aurelian Marin.

Acesta spune că, dintre turiştii care aleg Litoralul românesc, sunt şi români care nu au mai venit pe litoral în vacanţă de 10-15 ani, iar pentru ei lucrurile sunt complet schimbate.

Turiştii merg să viziteze şi Constanţa, centrul vechi, portul, delfinariul, însă nu şi la muzee.

”Muzeele nu sunt cerute de turiştii care vin pe Litoral, nu-i interesează. Putem să insistăm pe 1.000 de proiecte pe fonduri europene, 1 milion de rute culturale, nu se va întâmplă nimic cu ele în mod deosebit”, a precizat el.

În opinia lui Aurelian Marin, cei care investesc pe Litoral nu sunt motivaţi să investească în complexuri hoteliere cu o recuperare a banilor pe termen mediu-lung, ci sunt motivaţi să investească în imobiliare, în apartamente de vacanţă pe care le revânduşor şi fac un profit consistent şi rapid.

”Hotelierilor din zonă le este teamă că se vor dezvolta foarte multe astfel de investiţii în sud. Dacă sunt făcute cu cap, aceste investiţii nu afectează business-ul hotelier. Ci se completează. Dacă se ajunge la o situaţie ca în Mamaia Nord, atunci e dezastru. Iar ceea ce a început în Neptun-Olimp este foarte bine, sunt investiţii care vor ajuta zona ca imagine”, afirmă el.

Aurelian Marin a vorbit şi de angajaţii din sectorul hotelier, unde salariile, în medie, spune el, sunt de 3.000 de lei, pentru un sezon de câteva luni.

”Este o muncă foarte grea pe care o fac. Găsim cameriste, în special din zonă, din Mangalia, recepţionişti, bucătari. Cel mai greu găsim picoli, vin din toată ţara. Hotelierii le oferă şi cazare”, a precizat el.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...