Aurescu: Regiunea Mării Negre, principala platformă a Moscovei pentru războiul hibrid împotriva UE şi NATO

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a subliniat miercuri importanţa consolidării rezilienţei în regiunea Mării Negre, invocând contextul generat de invadarea Ucrainei şi impactul asupra securităţii alimentare şi energetice.
AGERPRES - mie, 16 nov. 2022, 15:08
Aurescu: Regiunea Mării Negre, principala platformă a Moscovei pentru războiul hibrid împotriva UE şi NATO

Precizările au fost făcute în cadrul evenimentului internaţional „Euro-Atlantic Resilience Forum – Black Sea Perspectives”, în cadrul sesiunii intitulate „Hybrid Threats to the Resilience of Food Supply Chains: Focus on the Black Sea Region”, desfăşurat la Palatul Parlamentului.

„Demersurile în vederea consolidării rezilienţei strategice a Europei, la toate nivelurile, ne vor permite să acţionăm mai eficient, absorbind şocurile, eficientizând instrumentele necesare unei politici orientate spre viitor. România pledează de ani de zile pentru nevoia de a sprijini vecinătatea noastră, vecinătatea estică şi sudică a UE, precum şi Balcanii de Vest. Acţiunea noastră este deosebit de solidă, având convingerea că UE nu poate fi puternică la nivel global, dacă nu poate să aibă proiecţii pozitive în propria vecinătate. Invadarea Ucrainei şi impactul imens asupra securităţii alimentare şi energetice au demonstrat încă o dată importanţa consolidării rezilienţei în regiunea Mării Negre. Această regiune a fost principala ţintă a comportamentului agresiv al Rusiei (…), este regiunea unde Rusia şi-a testat pentru prima dată tacticile de dezintegrare, prin agresiune militară împotriva unor state precum Republica Moldova în 1992, Georgia în 2008, Ucraina în 2014 şi ulterior. Este, de asemenea, principala platformă a Moscovei pentru războiul hibrid împotriva UE şi NATO”, a precizat Aurescu.

Ministrul a evidenţiat că situaţia actuală a dus la decizii importante care nu puteau fi imaginate cu ceva vreme în urmă. Astfel, Ucraina şi Republica Moldova sunt state candidate la aderarea în UE, iar Georgia are de asemenea perspectiva de a deveni membră a Uniunii Europene. Totodată, Finlanda şi Suedia, odinioară state neutre, au decis să înceapă demersurile în vederea aderării la NATO.

„De asemenea, am luat decizii cruciale pentru a consolida postura de descurajare şi apărare pe flancul estic şi în special la Marea Neagră. Statele aliate, inclusiv România, au decis să crească cheltuielile pentru apărare, am accelerat măsurile pentru a diminua dependenţa de Rusia şi cred că una dintre lecţiile învăţate în urma acestei crize este că trebuie să scăpăm de orice tip de dependenţă faţă de Rusia. Ne-am consolidat rezilienţa, am consolidat rezilienţa partenerilor noştri, mai avem multe de făcut din acest punct de vedere şi în acelaşi timp am întărit unitatea europeană şi euro-atlantică. Dacă Rusia a considerat că acţiunile sale vor diminua sau distruge unitatea noastră, efectul a fost cel contrar. Şi suntem mai hotărâţi ca niciodată să apărăm ordinea internaţională bazată pe reguli”, a spus el.

Aurescu a menţionat că summit-ul de la Madrid a reprezentat un moment decisiv pentru o apărare mai puternică şi mai coerentă a flancului estic.

„Deciziile sale trebuie implementate pe deplin cât mai curând posibil, ţinând cont de faptul că Marea Neagră este recunoscută ca o regiune de importanţă strategică pentru Alianţă, în conceptul strategic NATO pe care l-am adoptat la Madrid. Profilul întregii regiuni este unul deosebit şi avem toate premisele necesare pentru a continua sprijinul nostru în vederea consolidării capacităţilor de rezilienţă şi apărare ale Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei”, a mai precizat ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece mai mult timp aşa cum ne place, vin către voi cu o opţiune demnă de......
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...