Aurul şi argintul sunt cei doi câştigători în urma votului Brexit

Economica.net
30 06. 2016
gold_on_documents_33693100

După creşterea iniţială, preţul aurului s-a stabilizat într-un interval care variază cu plus sau minus 30 de dolari săptămâna aceasta, arată o analiză a băncii de investiţii Saxo Bank, care evidenţiază că panica iniţială care a urmat votului privind Brexit s-a diminuat pe pieţe, dar că nervozitatea încă persistă. Acţiunile rămân cu o valoare redusă, mai ales în zona euro, în vreme ce cererea de titluri guvernamentale creşte, odată cu numărul de titluri suverane tranzacţionate sub sau la valoarea zero.

Cererea de contracte futures pe aur a crescut şi ea, în pofida marjei extinse, cu un interes în creştere cu 8.5%, adică cel mai ridicat nivel din 2011 încoace.

După votul asupra Brexit şi discursul moderat al Rezervei Federale de săptămâna trecută, piaţa a renunţat la orice speranţă de a vedea dobânda crescută în SUA în 2016. De fapt, o scădere este privită acum mai favorabil decât o creştere, asta cel puţin până în februarie 2017.

Cu pieţele de acţiuni în revenire, aurul a încercat să crească, dar tot ce a reuşit până acum a fost să primească o corecţie minoră. Acest lucru a oferit argintului o şansă bună de a reduce diferenţa, iar zilele acestea metalul alb a ajuns deja la nivelul de vinerea trecută. Argintul nu mai e atât de ieftin cum a fost, dar va continua să performeze bine, dacă va persista şi curentul bull pe pieţe, apreciază banca de investiţii.

Cea mai mare ameninţare asupra aurului şi argintului acum este propriul succes. Cochetând cu 1.305 dolari/uncie, aurul încă testează niveluri ca 1.292 dolari/uncie sau chiar 1.250 dolari/uncie. Investitorii aşteaptă pregătiţi o nouă corecţie, adică o nouă oportunitate de a cumpăra. „Ne menţinem părerea că aurul a „sărit” 50-70 dolari în preţ, ceea ce ar însemna că ne putem aştepta ca preţul să încerce să ajungă chiar la 1,400dolari/uncie, nivelul cel mai ridicat din 2014 încoace”, conchide Saxo Bank.