Aurus, brandul care livrează „limuzina lui Putin”, își extinde producția la o fostă uzină Toyota
Fondată în 2018, marca rusă Aurus produce mașini de lux pentru potentații marelui stat de la răsărit, inclusiv limuzina de stat a lui Vladimir Putin. Conform agenției de presă oficiale TASS, care îl citează pe Denis Manturov, vicepremierul interimar al Rusiei, pe lângă actuala uzină din Tatarstan în care a asamblat și de unde a livrat doar 40 de mașini, marca își va extinde amprenta și asupra unei uzine de lângă Sankt Petersburg deținută până la debutul războiului din Ucraina de gigantul japonez Toyota.
Producția Aurus ar trebui să debuteze la Sankt Petersburg până la finalul lui 2024.
Uzina la care face referire Manturov este acum deținută de NAMI (Institutul Central de Cercetare în domeniul Automobilelor și al Motoarelor), o entitate pe care statul rus a implicat-o în preluarea mai multor uzine abandonate de partenerii occidentali după ce a început invazia Ucrainei.
Cum același institut NAMI deține și 63,5% din Aurus Motors, legătura cu uzina de lângă Sankt Petersburg este cât se poate de logică. Deși nu există încă detalii despre modelele care vor fi asamblate la această uzină, portofoliul său este destul de ușor de intuit dat fiind faptul că marca are doar două produse – o limuzină de lux denumită Senat, și un SUV botezat, intuitiv, Komendant.
Atât Senat cât și Komendant au sub capotă un sistem de propulsie full hybrid a cărui origine, deși nu există informații certe, pare a fi Porsche. Acesta este compus dintr-un motor termic, V8, de 4.4 litri, twin-turbo, care, ajutat de sistemul electric, dezvoltă 598 CP și 880 Nm.
În cazul modelului Aurus Senat există opțiuni diferite de caroserie precum Senat Long și Senat Limousine. Atât Senat – cu oricare dintre variantele sale -, cât și Komendant sunt oferite și cu blindaj. Gama „Armored Vehicles” a mărcii Aurus implică dotarea mașinii cu protecție balistică V10, sistem de evacuare de urgență prin luneta din spate, anvelope „run-flat” rezistente la foc, rezervor de carburant protejat, sistem de comunicații cu exteriorul, capotă și podea cu protecție la explozii, sistem automat de stingere a incendiilor și o baterie auxiliară care poate asigura energie dacă partea frontală a mașinii este distrusă.
Prețul minim cu care poate fi achiziționat Aurus Senat este de circa 300.000 de euro.
Citește și:
– Oficialilor ruşi li se recomandă de la Moscova să cumpere automobile Lada sau mărci chineze
– A început producția de serie a limuzinei ruse care va concura cu modele Rolls-Royce și Bentley – VIDEO