Austeritatea din Marea Britanie va dura până în 2018

Ministrul britanic de Finanţe, George Osborne, a anunţat miercuri că austeritatea la care este supusă ţara va dura cu un an în plus faţă de aşteptările iniţiale, până în 2018, guvernul fiind nevoit să reducă estimările de creştere economică, transmite AFP.
Economica.net - mie, 05 dec. 2012, 14:26
Austeritatea din Marea Britanie va dura până în 2018

Executivul anticipează totodată că datoria publică va scădea mai lent decât s-a anticipat.

„Ne aşteptăm ca măsurile de consolidare bugetară să dureze un an în plus, până în 2018”, a afirmat Osborne în Parlament, în timpul discursului tradiţional de toamnă asupra stării economiei.

Ministrul de Finanţe a admis că raportul dintre datoria publică şi PIB nu va scădea începând din 2016 ci din 2017.

Guvernul a redus totodată previziunile economice, anticipând o contracţie de 0,1% în acest an, faţă de o creştere de 0,8% anticipată iniţial, şi un avans de 1,2% anul viitor, revizuit de la 2%.

„Suntem confruntaţi cu o multitudine de probleme venite din străinătate”, a spus Osborne, referindu-se la Statele Unite şi zona euro. El a dat însă asigurări că economia britanică este în curs de vindecare, deşi procesul va dura.

El a arătat că guvernul va continua politica de austeritate, întrucât jumătăţile de măsură ar fi un dezastru, şi a anunţat noi măsuri precum limitarea unor ajutoare sociale şi combaterea evaziunii fiscale.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se întâmplă cu viitoarea centrală nucleară de lângă București? Anunț al americanilor
Ce se întâmplă cu viitoarea centrală nucleară de lângă București? Anunț al americanilor
Dezvoltatorul de reactoare modulare mici (SMR) Nu Scale continuă subcontractarea pentru o centrală electrică propusă de 462 MWe în România, proiect care ar putea ajunge la etapa deciziei finale......
O navă mexicană cu pânze a lovit podul Brooklyn din New York. 2 morți
O navă mexicană cu pânze a lovit podul Brooklyn din New York. 2 morți
O navă cu pânze a Marinei mexicane, împodobită cu lumini şi un steag uriaş, s-a izbit sâmbătă seara de Podul Brooklyn, ...
Un nou lanț de magazine cu prețuri mici se extinde în România
Un nou lanț de magazine cu prețuri mici se extinde în România
Subsidiara din România a retailerului Action, un discounter cu produse preponderent nealimentare din Olanda şi cu preţuri ...
Cum poți scăpa de mizeria din spitale cu 100 de lei pe lună. Majoritatea românilor ar vrea să plătească – sondaj
Cum poți scăpa de mizeria din spitale cu 100 de lei pe lună. Majoritatea românilor ar vrea să plătească – sondaj
Circa 70% dintre români se tem să nu iasă din spital mai bolnavi decât au intrat, așa cum nu în puține cazuri s-a ...