Australia, Hong Kong, Canada şi Suedia, cele mai riscante pieţe imobiliare din lume – raport
„În toate cele patru ţări, valoarea proprietăţilor imobiliare este extrem de ridicată, există un boom imobiliar îndelungat, nivelul datoriilor este extrem de ridicat”, apreciază Adam Slater, economist la compania britanică.
Partea pozitivă este că riscurile sunt relativ limitate pe pieţele cheie, cum ar fi SUA, Germania, Franţa, China şi Japonia. În plus, în cele mai multe state nu s-a înregistrat recent o creştere semnificativă a ratelor dobânzilor la creditele ipotecare, iar în unele cazuri acestea chiar au scăzut.
În topul celor mai riscante pieţe imobiliare din lume se află şi Noua Zeelandă, Danemarca, Norvegia, Marea Britanie şi Elveţia, conform raportului Oxford Economics.
„Aşadar, elementul clasic care provoacă declinul preţului locuinţelor este în mare parte absent. Totuşi, majorarea ratelor dobânzilor nu este la drept vorbind necesară pentru ca preţurile locuinţelor să înceapă să scadă”, a explicat Slater.
În Australia, preţurile locuinţelor au scăzut în perioada august 2017 – august 2018 cu aproape 3%, în marile oraşe, şi cu 5,6% în Sydney, în timp ce principalele bănci au majorat ratele dobânzilor la creditele ipotecare în ultimele săptămâni, din cauza costurilor de finanţare mai ridicate. Majorarea vine în condiţiile în care Banca Centrală menţine un nivel scăzut record al dobânzii de referinţă.
„În statele G7 (grupul celor mai bogate ţări din lume – SUA, Germania, Franţa, Italia, Japonia, Canada şi Marea Britanie) am găsit o relaţie pozitivă între cheltuielile de consum şi preţurile reale ale locuinţelor din 1977, chiar dacă este posibilă o diminuare în ultimii ani”, a declarat Slater referindu-se la efectele negative ale boom-ului imobiliar asupra economiei.