Australia îi oferă ajutor diplomatic fondatorului WikiLeaks, Julian Assange
Gillard a adăugat în faţa presei la finalul summitului G20 de la Los Cabos, în Mexic, că guvernul său va combate extrădarea lui Assange în Statele Unite dacă acesta va risca pedeapsa cu moartea.
„Australia va continua să îl susţină pe Assange în acelaşi fel în care susţine pe oricare australian din străinătate care se confruntă cu dificultăţi sau dileme juridice”, a declarat Gillard în cadrul unei conferinţe de presă de la finalul summitului G20 din Los Cabos (Mexic).
Assange s-a refugiat marţi la ambasada Ecuadorului de la Londra şi a solicitat acestui stat sud-american azil politic după ce a epuizat în 18 luni toate procedurile de recurs în Marea Britanie, pentru a scăpa de extrădarea în Suedia.
Suedia susţine că acesta se confruntă cu acuzaţii de viol şi de agresiune sexuală. Assange neagă ferm acuzaţiile, vorbind despre relaţii consensuale şi de un complot.
De asemenea, el a declarat în mod regulat că a fost abandonat de propria sa ţară, prevenind că va sfârşi prin a fi extrădat în Statele Unite, unde poate primi pedeapsa cu moartea pentru spionaj după publicarea de documente americane diplomatice confidenţiale pe WikiLeaks.
Gillard a respins aceste critici, declarând că el a fost australianul care a primit cea mai multă asistenţă consulară de la începutul problemelor sale juridice.
Ea a precizat că guvernul său va combate o eventuală extrădare către Statele Unite. „Poziţia guvernului australian în cazurile în care există pedeapsa cu moartea este bine cunoscută şi se aplică oricărui cetăţean australian: (…) ne vom opune extrădării”, a delcarat aceasta.