Australia intenţionează să construiască rachete pe teritoriul său până în 2027
„Este vorba de a investi în industria noastră de producţie avansată şi de a ne creşte baza industrială de apărare suverană”, a declarat ministrul australian al industriei apărării, Pat Conroy.
Lucrările la o fabrică ce va putea produce până la o sută de rachete de atac comune navale şi aeriene (JSM) până în 2027 ar urma să înceapă anul acesta în nordul oraşului Sydney, conform informaţiilor furnizate AFP de un oficial.
Aceste rachete pot fi montate pe avioanele de luptă americane ultramoderne F-35A.
Ele vor fi produse de compania publică norvegiană Kongsberg Gruppen, care proiectează, pe lângă rachete, sisteme de apărare aeriană şi chiar turele pentru vehicule militare.
Australia îşi consolidează capacităţile militare în faţa influenţei tot mai mari a Chinei în Pacific.
Alături de Statele Unite şi Marea Britanie, Australia face parte din alianţa militară AUKUS. Cele trei ţări au semnat luni un acord care le va permite să facă schimb de informaţii şi echipamente privind propulsia nucleară navală. Pactul AUKUS, creat în în septembrie 2021, intenţionează să ajute Australia să se doteze cu o flotă de submarine cu propulsie nucleară începând cu 2040.
Australia este, de asemenea, membră a QUAD, o alianţă informală cu SUA, India şi Japonia, în cadrul căreia au loc întâlniri diplomatice şi se realizează exerciţii militare comune.
În declaraţia comună de la ultima întâlnire a QUAD, la sfârşitul lunii iulie, cele patru ţări s-au exprimat în favoarea unei regiuni Asia-Pacific „liberă şi deschisă”. Fără a menţiona în mod direct China, declaraţia se referă la o serie de ciocniri între navele chineze şi filipineze în zona disputată a Mării Chinei de Sud.