Australia: Un avion al companiei Qantas cu destinaţia San Francisco a revenit pe aeroport din cauza unei defecţiuni

Un avion al companiei australiene Qantas cu destinaţia San Francisco a revenit pe aeroport sâmbătă după apariţia unei probleme tehnice la 90 de minute de la decolare, a anunţat compania, relatează Reuters. 
Economica.net - S, 21 oct. 2017, 07:36
Australia: Un avion al companiei Qantas cu destinaţia San Francisco a revenit pe aeroport din cauza unei defecţiuni

Inginerii au verificat avionul Boeing 747 după ce acesta a aterizat pe aeroportul Kingsford Smith din Sydney, a declarat o purtătoare de cuvânt a Qantas, fără a preciza numărul persoanelor aflate la bord. Nu au fost semnalaţi răniţi.

‘Ştim că întârzierile pot crea nemulţumiri pasagerilor noştri, dar întotdeauna vom pune siguranţa înaintea programului şi echipele noastre fac tot ceea ce pot ca pasagerii să-şi continue traseul’, a afirmat ea.

Pasagerii au fost anunţaţi că zborul QF73, care a decolat la ora locală 14.10, a fost întors deoarece autopilotul nu funcţiona, a declarat de asemenea un pasager pentru canalul de televiziune asutralian ABC News.

Te-ar mai putea interesa și
Putin anunță că Rusia va construi șase submarine nucleare noi până în 2030
Putin anunță că Rusia va construi șase submarine nucleare noi până în 2030
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat joi construirea a şase noi submarine nucleare până în anul 2030 în regiunea Arhanghelsk, în nordul părţii europene a Rusiei, relatează agenţia......
O companie indiană a livrat explozibili Rusiei, în ciuda avertismentelor americane
O companie indiană a livrat explozibili Rusiei, în ciuda avertismentelor americane
O firmă din India a livrat Rusiei în decembrie anul trecut o cantitate de compus explozibil de uz militar în valoare de ...
Principalul indice al Bursei de la București a atins joi un nou nivel record
Principalul indice al Bursei de la București a atins joi un nou nivel record
Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa ...
ALD Automotive I LeasePlan a finalizat procesul de integrare în România sub brandul Ayvens. Compania are o noua echipă de conducere
ALD Automotive I LeasePlan a finalizat procesul de integrare în România sub brandul Ayvens. Compania are o noua echipă ...
ALD Automotive I LeasePlan anunță finalizarea procesului de integrare a celor două companii sub brandul Ayvens și prezintă ...