Austria a angajat Morgan Stanley pentru vânzarea Kommunalkredit

Economica.net
05 06. 2012
morgan_stanley_128890f_58925200

„Am ales Morgan Stanley şi le-am cerut să lucreze la o strategie optimă de privatizare”, a declarat şeful agenţiei care administrează băncile naţionalizate şi ajutoarele de stat din Austria (Fimbag), Klaus Liebscher.

În luna februarie a acestui an agenţia Fimbag a invitat băncile interesate să intermedieze vânzarea Kommunalkredit Austria AG să depună oferte.

La finele lui 2008, Kommunalkredit Austria AG a devenit prima instituţie bancară din Austria naţionalizată ca urmare a crizei financiare internaţionale. Pentru un preţ simbolic de doar doi euro, statul austriac a preluat 99,78 la sută din acţiunile băncii Kommunalkredit Austria AG. Înainte de naţionalizare, Kommunalkredit Austria era deţinută înainte de grupul franco-belgian Dexia şi grupul austriac Oesterreichische Volksbanken.

Statul austriac a restructurat Kommunalkredit prin separarea activelor neperformante, care au fost transferate către KA Finanz AG, şi a injectat noi fonduri în valoare de 250 milioane de euro. În schimb, Uniunea Europeană a impus Austriei să vândă Kommunalkredit până în luna iunie 2013 în schimbul aprobării ajutoarelor de stat.

O altă bancă austriacă naţionalizată, Hypo Alpe-Adria-Bank International AG,, a demarat procedurile pentru vânzarea unităţilor sale din Austria, Italia şi fosta Iugoslavie şi a angajat JPMorgan Chase & Co., Citigroup Inc. şi Deutsche Bank AG să se ocupe de cele trei licitaţii.