Austria: Alegerile prezidenţiale vor fi „un duel cu privire la UE” – Van der Bellen

Economica.net
08 07. 2016
dt_common_streams_streamserver_2_90288000

Atunci când Partidul Libertăţii din Austria (FPO) şi Nobert Hofer ‘îşi imaginează ieşirea Austriei (din UE), ei joacă un periculos joc cu focul’, a atenţionat candidatul Verzilor într-un interviu pentru tabloidul Osterreich. ‘FPO flirtează de ani de zile cu ideea ieşirii (Austriei) din UE şi zona euro’, a amintit Van der Bellen, calificând luările de poziţie ale partidului de extremă dreaptă ca fiind ‘imprudente’ şi ‘iresponsabile’.

El a promis, de asemenea, ‘să facă din aceasta un subiect de campanie, indiferent dacă aceasta place sau nu place FPO şi lui Hofer’, pentru că ‘este extrem de important’.

Fostul lider al Verzilor austrieci l-a învins cu un scor strâns pe Norbert Hofer în timpul celui de-al doilea tur din 22 mai, însă scrutinul a fost anulat de Curtea Constituţională din cauza unor nereguli cu privire la mai multe mii de buletine de vot şi noi alegeri vor fi organizate în 2 octombrie.

Acest economist de 72 de ani urma să fie învestit vineri în fruntea statului, în virtutea victoriei sale în turul doi, însă anularea alegerilor prezidenţiale a schimbat datele problemei: un interimat este asigurat de către trei parlamentari, preşedinta şi cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Naţional, camera inferioară a parlamentului austriac.

Norbert Hofer este unul dintre cei doi vicepreşedinţi şi a respins apelurile opoziţiei de a renunţa la acest interimat prezidenţial dat fiind bătălia electorală.

În cadrul unei ceremonii pentru predarea puterii, care a avut loc vineri în parlament, fostul preşedinte Heinz Fisher, social-democrat, a insistat asupra vocaţiei europene a Austriei.

Partidul eurosceptic FPO nu a făcut din apartenenţa la UE o temă centrală a campaniei în timpul precedentei runde electorale, evocând un posibil referendum doar în cazul integrării Turciei. După referendumul din Marea Britanie, Hofer a majorat miza, afirmând că dacă UE ‘evoluează în direcţia greşită, spre mai mult centrism, şi dacă ea va integra Turcia, atunci va fi momentul ca austriecii să fie întrebaţi’ cu privire la apartenenţa ţării lor la UE.

Tabloidul Osterreich a publicat vineri şi un sondaj de opinie, pe un eşantion de 600 de persoane, conform căruia 52% dintre cei intervievaţi sunt împotriva ieşirii Austriei din UE, 30% sunt pentru, iar 18% se declară indecişi. De asemenea, 60% dintre intervievaţi sunt ostili ideii organizării unui referendum.

Preşedintele Heinz Fischer le cere austriecilor să respingă populismul şi xenofobia

Preşedintele austriac Heinz Fischer, care se află la finalul celui de-al doilea mandat de şase ani, a criticat vineri politica de extremă dreapta a potenţialului său succesor Norbert Hofer, relatează DPA.

În discursul său de rămas bun în faţa parlamentului, preşedintele social-democrat, în vârstă de 77 de ani, le-a cerut austriecilor să respingă populismul şi xenofobia.

‘Politica noastră privind refugiaţii trebuie să fie marcată de raţionalitate şi de omenie. Noi, europenii suntem obligaţi să formăm o coaliţie împotriva urii şi a violenţei’, a spus el.

Norbert Hofer, candidatul Partidului Libertăţii (FPOe, de extremă dreapta), a pierdut în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Austria, cu o diferenţă de sub 1% din voturi, în faţa independentului susţinut de Verzi, Alexander Van der Bellen. Scrutinul a fost însă marcat de iregularităţi, iar Curtea Constituţională a invalidat rezultatul din 22 mai şi a decis repetarea turului secund în întreaga ţară.