Austria contestă în justiție încadrarea energiei nucleare în categoria energiilor verzi

Guvernul austriac a sesizat vineri Curtea de Justiţie a UE împotriva creării de către Comisia Europeană a etichetei "verzi" pentru energia nucleară, potrivit informaţiilor presei locale, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 07 oct. 2022, 18:20
Austria contestă în justiție încadrarea energiei nucleare în categoria energiilor verzi

Ţara alpină, care are o poziţie fermă împotriva energiei nucleare, critică de la început acest proiect şi şi-a anunţat de mai mult timp intenţia de a declanşa o acţiune în instanţă.

Cotidianul Kurier a anunţat depunerea acestei plângeri fără a menţiona sursa, subliniind că are puţin şanse de reuşită.

În pledoaria sa, guvernul invocă vicii de procedură şi faptul că executivul UE nu este abilitat să ia decizii politice de o asemenea amploare, precizează jurnalul.

Ministerul Mediului a refuzat să confirme informaţia, reamintind totuşi că „poziţia sa nu s-a schimbat”. O conferinţă de presă urmează să aibă loc luni pe această temă, a declarat o purtătoare de cuvânt pentru France Presse.

Contactată în acest sens, CJUE nu a răspuns până în prezent.

Ministrul Leonore Gewessler a denunţat la începutul anului, când Bruxellesul a prezentat textul, „pagubele importante asupra mediului” provocate de energia nucleară. Din punctul ei de vedere, energia nucleară este „una a trecutului”.

Recunoaşterea rolului energiei nucleare şi a gazului în lupta împotriva încălzirii climatice a suscitat, de asemenea, indignarea organizaţiilor ecologiste, care denunţă o operaţiune de „greenwashing”.

Textul, aprobat în iulie de Parlamentul European, ar urma să permită mobilizarea de fonduri private către activităţi care reduc emisiile de gaz cu efect de seră. El se numără printre măsurile luate pentru atingerea obiectivului de neutralitate a emisiilor de carbon în UE până în 2050.

Bazat pe rapoartele experţilor, textul clasifică drept „durabile” anumite investiţii pentru producţia de electricitate în centrale nucleare sau în centrale de gaz, cu condiţia ca ele să mobilizeze tehnologiile cele mai avansate.

Dintre statele membre UE, numai opt ţări, între care Germania, Austria şi Luxemburg, şi-au exprimat opoziţia faţă de „taxonomie”, departe de „supermajoritatea” de 20 de ţări necesară pentru a bloca proiectul.

Acesta este însă apărat de Franţa şi de numeroase ţări din Europa Centrală şi de Est care susţin că energiile regenerabile au o producţie intermitentă şi nu vor permite, ele singure, să se răspundă la nevoile de electricitate.

Austria are particularitatea de a fi interzis în 1978 exploatarea energiei nucleare, o măsură ridicată la rang de principiu constituţional în 1999.

Statul cu o populaţie de 9 milioane de locuitori obţine în prezent peste 75% din electricitatea sa din resurse regenerabile, în principal datorită unui bogat potenţial hidroelectric.

Acesta continuă totuşi să importe electricitate produsă de centrale nucleare pentru a-şi acoperi nevoile energetice.

Te-ar mai putea interesa și
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei anunțate de sindicate
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei ...
Volkswagen nu renunţă la planurile sale privind închiderile de fabrici în Germania, chiar dacă sindicatul a votat să între în grevă la începutul lunii viitoare, transmite agenția germană......
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Fitch Ratings a revizuit în creştere ratingul pentru datoriile pe termen lung al băncii româneşti Garanti Bank S.A. ...
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Premierul Viktor Orban, care a rămas apropiat de Kremlin în pofida războiului declanşat de Rusia în Ucraina, a cerut ...
Putin a ordonat realizarea de noi teste cu racheta balistică Oreşnik, folosită recent îN Ucraina, și începerea producției de serie
Putin a ordonat realizarea de noi teste cu racheta balistică Oreşnik, folosită recent îN Ucraina, și începerea producției ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat vineri începerea producţiei de serie şi continuarea testării în condiţii ...