Austria, îngrijorată de aprovizionarea cu gaze pe termen mediu spre lung

 Una dintre opţiunile analizate privind modul în care Austria îşi poate asigura pe termen mediu spre lung aprovizionarea cu gaze este ca statul să-şi asume responsabilitatea, a anunţat marţi compania publică OeBAG, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 06 dec. 2022, 16:11
Austria, îngrijorată de aprovizionarea cu gaze pe termen mediu spre lung

Holdingului OeBAG, care deţine 31,5% din OMV, i s-a cerut să analizeze cum îşi poate asigura Austria securitatea aprovizionării cu gaze, independent de Rusia.

„OeBAG analizează diverse opţiuni pentru luarea unei decizii în numele Ministerului de Finanţe, privind modul în care poate fi asigurată aprovizionarea cu gaze a Austriei, pe termen mediu spre lung. Asumarea responsabilităţii statului este una dintre posibilităţile teoretice care sunt analizate”, a informat un purtător de cuvânt.

Directorul general al OMV, Alfred Stern, a propus săptămâna aceasta naţionalizarea subsidiarei responsabile de tranzacţionarea gazelor, ale cărei contracte cu grupul rus Gazprom sunt în vigoare până în 2040.

OMV nu are mandat de aprovizionare şi nu poate acoperi întreaga Austrie, a declarat Stern într-un interviu acordat luni publicaţiei Kurier, adăugând că subsidiara de gaze a OMV ar fi o bază bună pentru o companie naţională de tranzacţionare a gazelor, care ar putea include toate activităţile de pe piaţă.

Ministrul austriac de Finanţe, Magnus Brunner, şi-a exprimat dubiile săptămâna trecută în legătură cu orice potenţială achiziţie a activelor OMV pe segmentul upstream (-explorare şi producţie-nr.) de către investitorii privaţi.

Un consorţiu condus de compania norvegiană Sverre Skogen şi-a exprimat în trecut interesul pentru părţi din OMV şi vrea să garanteze aprovizionarea cu gaze a Austriei în schimbul afacerii extrem de profitabile a OMV pe segmentul upstream. Totuşi, nu este clar cum va fi transportat în Austria gazul promis de Norvegia.

Te-ar mai putea interesa și
India așteaptă un record la producțiile de grău şi orez
India așteaptă un record la producțiile de grău şi orez
India ar putea produce o cantitate record de 117,5 milioane tone de grâu, în anul agricol care se va încheia la finele lunii iunie 2025, potrivit noilor prognoze ale Ministerul Agriculturii, care......
Dan Șucu spune că principala problema e cheltuirea prea largă a banului public și respinge orice majorare de taxe
Dan Șucu spune că principala problema e cheltuirea prea largă a banului public și respinge orice majorare de taxe
Preşedintele Confederaţiei Patronale Concordia, Dan Şucu, a afirmat, joi, la finalul întâlnirii pe care oamenii de afaceri ...
Ajutor de stat de 2 milioane de lei pentru achiziția de motorină folosită în acvacultură. Cât primesc producătorii pe litru
Ajutor de stat de 2 milioane de lei pentru achiziția de motorină folosită în acvacultură. Cât primesc producătorii ...
Operatorii economici din domeniul acvaculturii vor primi între 1,746 lei și 2,213 lei pe litrul de motorină folosit în ...
Bihorul rămâne în „carantină” din cauza pestei rumegătoarelor mici. CE: Datele disponibile privind supravegherea bolii rămân insuficiente
Bihorul rămâne în „carantină” din cauza pestei rumegătoarelor mici. CE: Datele disponibile privind supravegherea ...
Crescătorii de oi și capre din Bihor ar fi trebuit să-și poată relua livrările de animale vii în afara județului ...