Austria, îngrijorată de aprovizionarea cu gaze pe termen mediu spre lung
Holdingului OeBAG, care deţine 31,5% din OMV, i s-a cerut să analizeze cum îşi poate asigura Austria securitatea aprovizionării cu gaze, independent de Rusia.
„OeBAG analizează diverse opţiuni pentru luarea unei decizii în numele Ministerului de Finanţe, privind modul în care poate fi asigurată aprovizionarea cu gaze a Austriei, pe termen mediu spre lung. Asumarea responsabilităţii statului este una dintre posibilităţile teoretice care sunt analizate”, a informat un purtător de cuvânt.
Directorul general al OMV, Alfred Stern, a propus săptămâna aceasta naţionalizarea subsidiarei responsabile de tranzacţionarea gazelor, ale cărei contracte cu grupul rus Gazprom sunt în vigoare până în 2040.
OMV nu are mandat de aprovizionare şi nu poate acoperi întreaga Austrie, a declarat Stern într-un interviu acordat luni publicaţiei Kurier, adăugând că subsidiara de gaze a OMV ar fi o bază bună pentru o companie naţională de tranzacţionare a gazelor, care ar putea include toate activităţile de pe piaţă.
Ministrul austriac de Finanţe, Magnus Brunner, şi-a exprimat dubiile săptămâna trecută în legătură cu orice potenţială achiziţie a activelor OMV pe segmentul upstream (-explorare şi producţie-nr.) de către investitorii privaţi.
Un consorţiu condus de compania norvegiană Sverre Skogen şi-a exprimat în trecut interesul pentru părţi din OMV şi vrea să garanteze aprovizionarea cu gaze a Austriei în schimbul afacerii extrem de profitabile a OMV pe segmentul upstream. Totuşi, nu este clar cum va fi transportat în Austria gazul promis de Norvegia.