Austria, Ungaria, Bulgaria, Cehia şi Slovacia vor taxare inversă
Oficiali din Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria si Bulgaria au declarat ca vor solicita Comisiei Europene sa modifice actualul sistem de TVA care, în opinia ministrului austriac de Finante, Hans Joerg Schelling, este ‘ineficient si trebuie schimbat’.
Schelling a adaugat ca pâna la zece tari se vor alatura initiativei lansata de Austria si Cehia în urma cu sase luni, scrie Agerpres.
La rândul sau, ministrul ceh de Finante, Andrej Babis, sustine ca frauda pe TVA costa statele membre UE aproximativ 50 de miliarde de euro pe an.
Ministrul ungar al Economiei, Mihaly Varga, a declarat ca si alte tari ar putea sa se alature acestei initiative, adaugând ca Polonia si România au fost invitate, dar nu au participat la discutii, iar Germania a participat în calitate de observator.
În mod obisnuit, evazionistii importa bunuri scutite de TVA din alte tari, dar, ulterior, solicita TVA atunci când vând bunurile respective cumparatorilor domestici. Apoi vânzatorii dispar fara a plati TVA statului. Telefoanele mobile, chipurile destinate computerelor si dispozitivele electronice de genul MP3 playere sunt deosebit de vulnerabile la aceasta practica.
Austria sustine ca UE ar trebui sa lase tarile membre sa adopte un sistem de tip ‘taxare inversa’, în cadrul caruia companiile care cumpara si nu cele care vând bunuri sunt responsabile pentru TVA, însa solicitarile autoritatilor de la Viena s-au lovit de doua ori pâna acum de opozitia Bruxelles-ului.