Austria va da în judecată Airbus pentru corupţie, în legătură cu un contract Eurofighter
”Vom depune o plângere în justiţie împotriva Airbus”, a declarat Bauer pentru AFP, precizând că dosarul se referă la livrarea, în 2003, a 15 avioane Eurofighter pentru o sumă de 1,7 miliarde de euro. Rezultatele unei anchete a guvernului austriac privind acest contract vor fi prezentate în cursul zilei, a precizat Bauer.
Potrivit agenţiei austriece de presă APA, ancheta a arătat că Airbus a umflat artificial preţul pentru aparatele Eurofighter.
La sfârşitul lui ianuarie, Airbus indica faptul că a acceptat o procedură de rectificare fiscală în Germania referitoare la această vânzare de avioane de luptă Eurofighter către Austria, în timp ce tranzacţia este suspectată de ani de zile de eventuale fapte de mită.
Contractul militar, încheiat în 2003 de către EADS în acea perioadă, se referea iniţial la 18 aparate Eurofighter Typhoon în valoare de două miliarde de euro, fiind redus ulterior la 15 aparate pentru suma de 1,7 miliarde de euro. El face obiectul de ani de zile al unei anchete de corupţie deschise de către Parchetul din Munchen (sudul Germaniei).