Austria vrea să renunţe la avioanele de luptă Eurofighter începând din 2020

Economica.net
07 07. 2017
eurofighter_2000_43981800

Ministrul austriac al apărării, Hans Peter Doskozil, a declarat că doreşte ‘o retragere din programul Eurofighter’, adăugând, în timpul unei conferinţe de presă, că acest aparat, ale cărui costuri de întreţinere sunt ‘exorbitante (…) aparţine deja trecutului’.

Doskozil susţine că vrea să urmeze recomandările unei comisii speciale a Ministerului Apărării, potrivit căreia ‘utilizarea a 15 aparate Eurofighter Typhoon în prezent în serviciu şi care poate să implice costuri mari, trebuie să fie întreruptă progresiv începând cu 2020’, potrivit unui comunicat al Ministerului.

Grupul aeronautic european Airbus face în Austria obiectul unei anchete ce îl vizează, între altele, pe directorul său general Tom Enders, pentru fapte de corupţie şi de fraudă, legate de vânzarea a 18 avioane pentru suma de 2 miliarde de euro în baza unui contract controversat încheiat în anul 2003.

La acea dată, Enders conducea Departamentul pentru apărare al grupului EADS, devenit Airbus Group din ianuarie 2014. Austria a depus plângere în februarie împotriva Airbus şi i-a cerut până la 1,1 miliarde de euro în acest dosar ce priveşte suspiciuni privind acordarea de comisioane. Airbus contestă aceste fapte, iar Enders a acuzat guvernul austriac că duce o luptă politică.

Raportul prezentat vineri estimează că menţinerea în exploatare a avioanelor Eurofighter pentru 30 de ani – durata medie de viaţă a aparatului – ar costa statul austriac până la 5 miliarde de euro, pentru o flotă având un nivel de echipare mai scăzut decât soluţiile alternative.

Austria ar putea alege acum să închirieze avioane de la un alt stat şi mizează pe o economie între 100 de milioane de euro şi două miliarde în decurs de 30 de ani.

Eurofighter Typhoon a fost lansat în 2003 de un consorţiu european format din grupul franco-germano-spaniol de apărare EADS (acum Airbus Group), compania britanică BAE Systems şi cea italiană Alenia.

Aparatul se află în dotarea forţelor aeriene din Germania, Marea Britanie, Italia, Spania, Arabia Saudită şi sultanatul Oman.