Autobuze electrice în București: Au sosit primele stații de încărcare – viceprimar FOTO
Potrivit lui, au fost reparate platformele betonate din incinta URAC și, în paralel, au fost instalate traseele electrice pentru stațiile de încărcare.
„Autobuzele electrice au fost livrate cu 4 luni mai devreme față de termenul prevăzut în contract. Veți putea circula cu noile autobuze până la sfârșitul acestui an”, a dat asigurări Bujduveanu.
În septembrie, acesta anunța că autobuzele electrice urmau să ajungă în Capitală din noiembrie, „Cele 100 de vehicule sunt pregătite în acest moment pentru a fi livrate către Capitală”, a menționat atunci Bujduveanu.
Autobuzele au 12 metri lungime, autonomie de minimum 200 km între două încărcări succesive, tracțiune complet electrică, realizată autonom cu Sistem Reîncărcabil de Stocare e Energiei Electrice (SRSEE), baterii de acumulatori, podea complet coborâtă pe toată lungimea vehiculului, trei uși duble și aer condiționat.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirma în august că firma care a câştigat licitaţia pentru autobuze electrice intenţionează să livreze până la sfârşitul anului toate cele 100 de vehicule contractate.
Firma BMC Truck&Bus a fost declarată în luna iunie câştigătoare a licitaţiei pentru achiziţia a 100 de autobuze electrice, conform anunţului publicat pe SEAP. Contractul are o valoare totală de 290 milioane de lei.
Potrivit caietului de sarcini, în primul an de la semnarea contractului, urmau să fie livrate 34 de autobuze, iar restul de 66 în anul următor.
FOTO: Facebook Stelian Bujduveanu