Autobuze electrice pentru transportul public din Slatina

Economica.net
14 11. 2019
02_63922100

Primarul a spus că valoarea totală a proiectului este de peste 25 de milioane de lei.

„Am semnat şi contractul de finanţare pentru proiectul ‘Înnoirea parcului de vehicule prin achiziţia de autobuze ecologice’, finanţat prin POR, cu o valoare totală de 25.193.472 lei. Investiţia va consta în achiziţionarea a zece autobuze ecologice,electrice şi instalarea a zece staţii de încărcare electrică lentă. Adică vom lua autobuze şi vom construi 10 staţii de încărcare pentru aceste autobuze. Toate cele zece autobuze vor fi electrice, cu specificaţii tehnice pentru condiţiile de deal, dotate cu sistem audio-video de informare a călătorilor, sistem de comunicaţii, rampă de acces pentru persoanele cu mobilitate redusă şi pentru cele care se deplasează cu cărucioarele rulante, butoane de oprire, semnale sonore pentru persoanele nevăzătoare, suport de biciclete în spatele autobuzelor. Schimbăm şi trecem pe electric cu totul”, a spus Emil Moţ.

El a arătat că Primăria Slatina va începe procedurile pentru licitaţie în vederea cumpărării autobuzelor electrice în perioada imediat următoare.

În prezent transportul public în municipiul Slatina se desfăşoară cu opt autobuze care funcţionează cu motorină.