Autobuzul făcut lângă Bucureşti a ajuns la Ploieşti, oraşul unde a câştigat cel mai mare contract din istoria sa FOTO VIDEO

Autobuzul fabricat la Ciorogârla a fost prezentat săptămâna trecută în centrul oraşului Ploieşti. BMC Truck & Bus a câştigat licitaţia organizată de Primăria Ploieşti pentru a achiziţia a 50 de autobuze noi.
Economica.net - D, 12 aug. 2018, 18:24
Autobuzul făcut lângă Bucureşti a ajuns la Ploieşti, oraşul unde a câştigat cel mai mare contract din istoria sa FOTO VIDEO

Primăria Ploieşti a semnat săptămâna trecută un contract subsecvent pentru achiziţia a 10 autobuze Euro Bus Diamond diesel Euro VI, primele din cele 50 prevăzute în acordul – cadru, scos la licitaţie în februarie, potrivit Transploieşti.

Prețul unui autobuz este 765.000 lei (circa 160.000 de euro), valoarea totală pentru cele 50 de autobuze fiind de 38,28 milioane de lei, fără TVA, faţă de 41 milioane de lei, valoarea estimată la lansarea licitaţiei.

La licitaţia organizată de Primăria Ploieşti au fost depuse două oferte. Pe lângă BMC Truck & Bus, care a participat la licitaţie cu modelul românesc de autobuz Euro Bus Diamond, a mai depus ofertă şi Anadolu Automobil Rom, care distribuie autobuze marca Isuzu.

După ce Primăria Ploieşti a declarat câştigătoare oferta producătorului Euro Bus Diamond, cealaltă companie a depus contestaţie. Pe 5 iulie, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) i-a respins însă contestaţia.

Prin câştigarea licitaţiei de la Ploieşti, producătorul de la Ciorogârla rupe lanţul de ghinioane cu licitaţiile de la Bucureşti şi Cluj – Napoca. După ce la licitaţia din Capitală nici măcar nu a putut participa, fabricantul din Ilfov a fost descalificat la cea organizată în Cluj – Napoca.

Producătorul de autobuze BMC Truck & Bus SA, deţinut de trei cetăţeni turci, reuşise până anul trecut să vândă doar 27 dintre cele 77 de autobuze realizate în comuna ilfoveană.

Autobuzele Euro Bus Diamond au o lungime de 12 metri, sunt dotate cu motor Mercedes Euro VI, aer condiţionat, podea joasă şi trei uşi de acces. Astfel de mijloace de transport circulă deja în oraşe precum Constanţa, Târgu Jiu, Caransebeş, Iaşi şi Sinaia. De asemenea, a fost in teste şi la Chişinău.

Te-ar mai putea interesa și
Vicepremierul Dragoș Anastasiu: 266 de întreprinderi publice generează pierderi de 2,5 miliarde de lei, dintre care şapte companii generează pierderi de două miliarde de lei
Vicepremierul Dragoș Anastasiu: 266 de întreprinderi publice generează pierderi de 2,5 miliarde de lei, dintre care şapte ...
Pierderile generate la nivel naţional de 266 de întreprinderi publice se ridică la 2,5 miliarde de lei, dintre care şapte companii generează pierderi de două miliarde de lei, în condiţiile......
A murit Ozzy Osbourne. Cântărețul formației Black Sabbath avea 76 de ani
A murit Ozzy Osbourne. Cântărețul formației Black Sabbath avea 76 de ani
Cântăreţul britanic Ozzy Osbourne, solistul trupei Black Sabbath, a murit la vârsta de 76 de ani, a anunţat marţi familia ...
Piedone, prins pe telefonul șoferului când dădea instrucțiuni unui hotel din Sinaia cum să iasă bine la controlul ANPC. Interceptări
Piedone, prins pe telefonul șoferului când dădea instrucțiuni unui hotel din Sinaia cum să iasă bine la controlul ANPC. ...
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au interceptat o convorbire telefonică în care preşedintele ANPC, Cristian ...
Banca Angliei se gândește să renunțe la crearea lirei sterline digitale – surse Bloomberg
Banca Angliei se gândește să renunțe la crearea lirei sterline digitale – surse Bloomberg
Oficialii de la Banca Angliei se gândesc dacă să anuleze planurile de creare a lirei sterline digitale pentru gospodării, ...