Autobuzul românesc de la Ciorogârla, câştigătorul licitaţiei pentru 50 de autobuze noi la Ploieşti

05 06. 2018
bmc1_78831900

Municipiul Ploieşti a stabilit câştigătorul licitaţiei pentru achiziţia a 50 de autobuze diesel Euro VI, pe care a lansat-o în februarie anul acesta.

La licitaţia organizată de Primăria Ploieşti au fost depuse două oferte. Pe lângă BMC Truck&Bus, care a participat la licitaţie cu modelul românesc de autobuz Euro Bus Diamond, a mai depus ofertă şi Anadolu Automobil Rom, care distribuie autobuze marca Isuzu.

Contractul dintre municipalitatea prahoveană şi BMC Truck&Bus va putea fi semnat după expirarea perioadei de depunere contestaţii şi după soluţionarea eventualei contestaţii a celuilalt participant.

De această licitaţie au mai fost interesate companiile Mercerdes Benz România şi GD Bus Gmbh, care nu au depus oferte mai departe.

Prin câştigarea licitaţiei de la Ploieşti, producătorul de la Ciorogârla rupe lanţul de ghinioane cu licitaţiile de la Bucureşti şi Cluj – Napoca. După ce la licitaţia din Capitală nici măcar nu a putut participa, fabricantul din Ilfov a fost descalificat la cea organizată în Cluj – Napoca.

Producătorul de autobuze BMC Truck & Bus SA, deţinut de trei cetăţeni turci, reuşise până anul trecut să vândă doar 27 dintre cele 77 de autobuze realizate în comuna ilfoveană.

Autobuzele Eurobus Diamond au o lungime de 12 metri, sunt dotate cu aer condiţionat, au podea joasă şi trei uşi de acces. Astfel de mijloace de transport circulă deja în oraşe precum Constanţa, Târgu Jiu, Caransebeş şi Iaşi. Modelul realizat la Ciorogârla a fost surprins şi la Chişinău, unde a fost împrumutat pentru teste.