Automobile Dacia și Ford România, cele mai puternice companii auto din Europa de Sud-Est
Clasamentul anual al celor mai mari companii din Europa de Sud-Est (Southeast Europe`s Top 100 Biggest Companies), realizat de SeeNews, a ajuns la cea de-a 14-a ediție.
Pe locul 1 al acestui clasament se află, ca și anul trecut, o companie din România, Automobile Dacia, care, în ciuda unei scăderi importante a veniturilor și a profitului a reușit să se poziționeze peste alte două companii românești, OMV Petrom SA și OMV Petrom Marketing SRL.
Revenind la Automobile Dacia trebuie spus că SeeNews ia în calcul pentru 2020 venituri de 3.814,4 milioane de euro, în scădere cu -25.46% față de același indicator din 2019. De asemenea, la nivel de profit, compania a raportat o scădere de la 138,7 milioane de euro în 2019 până la 61,2 mil. euro în 2020.
O altă companie românească din industria auto, Ford România, a urcat în clasamentul din acest an de pe locul 14 până pe 9. Grație unei creșteri cu 19.25% a veniturilor până la 2.575,4 mil. euro, dar și cu un profit redus de la 33,3 mil. euro în 2019 până la 15,9 mil euro în 2020 producătorul de automobile din Craiova se clasează pe locul 2 în segmentul rezervat companiilor din industria auto.
Locul al treilea în segmentul industriei auto și 21 în clasamentul general este ocupat tot de o firmă din România. Star Assembly SRL, divizie a grupului german Daimler, a avut în 2020 afaceri de 1.530,2 mil. euro și un profit net de 49,8 mil. euro.
Prima companie auto înregistrată în afara României din 2021 SEE Top 100 Biggest Companies este Revoz, subsidiara slovenă a grupului Renault. Aceasta este luată în calcul cu venituri de 1.802,7 mil. euro și o pierdere netă de 1,6 mil. euro.
Pe locul 5 se află tot o companie din România care ocupă și poziția 59 în clasamentul general. Robert Bosch SRL a avut în 2020 venituri de 827,2 mil. euro și un profit net de 12 mil. euro.
Topul companiilor din industria auto este completat, în ordine, de Autoliv România (venituri de 738,2 mil. euro), Renault Commercial Roumanie – reprezentanța comercială de la noi a grupului Renault (737.6 mil. euro), Porsche România – importator român de autovehicule (646,9 mil. euro) și Hella România – producător de componente auto (630,9 mil. euro).
Conform 2021 SEE Top 100 Biggest Companies, în clasamentul general se află nouă companii auto, dintre care opt au sediul și își desfășoară activitatea în România.
În privința veniturilor generate în 2020, sectorul auto din Europa se Sud-Est a totalizat anul trecut 12.902 mil. euro, în scădere cu 13% față de rezultatul din 2019. În privința profitului net, cele nouă companii auto aflate în Top 100 au generat 190 mil. euro.
Top 10 general al ediției din 2021 are în componență, în ordine, companiile Automobile-Dacia SA (Romania), OMV Petrom SA (Romania), OMV Petrom Marketing SRL (Romania), Aurubis Bulgaria AD (Bulgaria), Lidl Discount SRL (Romania), Kaufland Romania SCS (Romania), Ford Romania SA (Romania), JP Elektroprivreda Srbije (Serbia), Petrol d.d. (Slovenia) și British American Tobacco Trading SRL (Romania).
SEE Top 100 Biggest Companies, realizat de SeeNews, ia în calcul companii din Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Macedonia de Nord, Moldova, Muntenegru, România, Serbia și Slovenia.