AGERPRES

Comisia Europeană lansează dezbaterea referitoare la reforma reglementărilor fiscale privind datoria publică

Comisia Europeană a lansat marţi o dezbatere privind modul de reformare al reglementărilor fiscale ale UE pentru a soluţiona creşterea datoriei publice în urma pandemiei şi necesităţile masive de investiţii pentru a combate schimbările climatice, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Comisia Europeană lansează dezbaterea referitoare la reforma reglementărilor fiscale privind datoria publică
Lituania a cerut Uniunii Europene sancționarea companiilor aeriene care efectuează zboruri spre Belarus

BSOG: România putea evita vârful de preţ la gaz natural dacă avea o dezvoltare responsabilă la Marea Neagră

Ungaria ar urma să înregistreze o creştere economică de 7% în 2021

CCIR propune investitorilor japonezi să folosească Portul Constanţa pentru comerţul cu Europa şi cu România

Ministerul Energiei - Aviz negativ pentru Cristina Prună, la auderile pentru Guvernul Cioloş

Ministerul Energiei – Aviz negativ pentru Cristina Prună, la auderile pentru Guvernul Cioloş

Emailuri false în numele ANAF. Instituţia avertizează contribuabilii să nu deschidă emailurile provenite de la info@anaf.ro

Emailuri false în numele ANAF. Instituţia avertizează contribuabilii să nu deschidă emailurile provenite de la [email protected]

OECD: Costurile cu pensiile şi sănătatea le vor depăşi pe cele generate de datoriile acumulate în pandemie

Popa (BNR): Când va fi frig sau când vor veni facturile, ne vom gândi cu jind la gazele Marea Neagră

Aviz negativ pentru Barna la Externe, Fălcoi la Apărare, Monica Elena Berescu la Cercetare, Inovare şi Digitalizare şi pentru Tudor Pop, la Ministerul Tineretului şi Sportului

Nagy-Bege: Singura soluţie pentru echilibrarea pieţei de gaze naturale în România sunt resursele din Marea Neagră

Peste 100.000 de firme riscă să pună lacătul pe uşă. Blocajul financiar, la un nivel fără precedent în ultimii 10 ani - Sierra Quadrant

Peste 100.000 de firme riscă să pună lacătul pe uşă. Blocajul financiar, la un nivel fără precedent în ultimii 10 ani – Sierra Quadrant

Criza COVID - Noi recorduri zilnice de infectări în Bulgaria şi Cehia pentru această toamnă. Ucraina - Cel mai mare număr de morţi în 24 de ore

Criza COVID – Noi recorduri zilnice de infectări în Bulgaria şi Cehia pentru această toamnă. Ucraina – Cel mai mare număr de morţi în 24 de ore

Cîţu spune că liberalii se vor abţine la votul de investitură al Guvernului Cioloş

IGPR: Peste 2.200 de amenzi, în 24 de ore, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară împotriva răspândirii COVID

Update: Reacția UNSAR. COTAR cere autorităţilor declanşarea unei anchete pe piaţa asigurărilor obligatorii RCA

FMI şi Ucraina au ajuns la un acord care ar putea debloca o tranşă de 700 de milioane de dolari

Volvo speră să obţină 2,9 miliarde de dolari în urma listării la bursă

Letonia intră din nou în lockdown. Ţara are o rată slabă de vaccinare - 54%

Letonia intră din nou în lockdown. Ţara are o rată slabă de vaccinare – 54%

Tătaru: Majoritatea populaţiei refuză vaccinarea, singura armă pe care o avem împotriva COVID-19

Skoda își reduce semnificativ producția din cauza crizei de componente

Ungaria acuză Ucraina că a dus o campanie de minciuni provocatoare împotriva sa, după ce a ajuns la o înțelegere cu Rusia ca să cumpere gaze ieftine

EMA a autorizat două fabrici din Italia să producă vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer și BioNTech

Ministerul Dezvoltării a plătit azi peste 271 de milioane de lei pentru investițiile făcute prin PNDL

Parlamentul a stabilit calendarul pentru învestirea Guvernului Cioloș. Marți vor fi audierile miniștrilor, iar votul în plen va fi miercuri

Florin Roman preia ca interimar funcția de președinte al Camerei Deputaților

Senatul a adoptat OUG 118/2021, prin care se majorează compensațiile la electricitate și gaze naturale pentru consumatorii casnici

Vânzările de gaze naturale ale Gazprom pe piețele externe, aproape de un record istoric

DIICOT i-a pus sub acuzare pe regizorul Corneliu Porumboiu și pe producătorul de film Ada Solomon pentru evaziune fiscală și spălare de bani

Toyota investește în SUA 3,4 mld. USD pentru a produce baterii pentru mașini electrice

Europa de Est: Băncile centrale şi guvernele sunt în dezacord din cauza inflaţiei - Reuters

Europa de Est: Băncile centrale şi guvernele sunt în dezacord din cauza inflaţiei – Reuters