În ciuda faptului că anul 2023 a adus o nouă victorie pentru Apple în segmentul smartphone, pentru investitori, întrebările-cheie privind viitorul companiei sunt, în continuare, deschise. Potrivit Internet Data Corporation, „mărul mușcat” a ajuns la o cotă de piață pentru telefoane inteligente de 20,1% și, cu toate că a înregistrat un declin de 3% la 1,17 miliarde de unități, Apple a fost singurul dintre primii trei producători care a reușit să înregistreze o creștere a volumelor. Aceasta este o etapă importantă, pentru că volumul a fost o „redută” a altor producători, arată Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România.
Claudiu Cazacu
Claudiu Cazacu este Consulting Strategist în cadrul XTB, broker de burse internaționale listat pe Bursa de la Varșovia.