În perioada 2012-2014, Casele de Asigurări de Sănătate din ţară au validat eliberări de medicamente în valoare de 96.000 de lei, din cadrul programului naţional de diabet zaharat, pe numele a 210 de pacienţi decedaţi, arată auditul Curţii de Conturi. În total, Curtea de Conturi a găsit cheltuieli nelegale şi implicit prejudicii în valoare estimată la 9,42 milioane lei, făcute în cadrul programului naţional de diabet zaharat, în perioada antemenţionată. De vină este sistemul informatic unic integrat (SIUI) al CNAS care nu conţine filtre prin care ar trebui identificate în faza de validare erorile din documentele prezentate la decontare de către furnizori, se arată în raportul Curţii de Conturi. SIUI a costat 119 milioane euro din care peste 97 de milioane de euro au fost alocaţi chiar din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, alimentat cu banii din contribuţiile asiguraţilor.