O companie rusească și-a manifestat interesul pentru achiziționarea activelor combinatului Ga-Pro-Co Chemicals, deținut de magnatul Ioan Niculae în județul Neamț, au spus surse din piaţa energetică pentru ECONOMICA.NET. Combinatul se află în prezent în faliment, însă ceea ce ar suscita interesul investitorilor ruși ar fi instalațiile utilizate de acesta, care, conform surselor noastre, sunt în stare de funcționare și însoțite de toate licențele producătorilor, necesare punerii lor în funcțiune.