Pierderile reale de căldură din sistemul de termoficare al municipiului Bucureşti au fost, anul trecut, de aproape 37% , principala cauză a acestui fenomen fiind faptul că 65% dintre conductele care alcătuiesc reţeaua de alimentare sunt mai vechi de un sfert de secol şi la care s-au produs, numai în anul 2021, peste 1800 de avarii. Informaţia apare într-un bilanţ realizat de un auditor energetic autorizat de Ministerul Energiei la solicitarea Termoenergetica Bucureşti. Concomitent cu creşterea nivelului pierderilor, în ultimii ani a scăzut cantitatea de agent termic fumizată prin reţeaua de transport.