Eximasig, societatea de asigurări a Exim Banca Românescă, controlată de stat, a transmis o ofertă angajantă societății Asito Kapital, asigurător înregistrat și supravegheat în România, înființat de grupul rus Lukoil ca asigurător intern și intrat pentru o perioadă sub controlul magnatului moldovean Veaceslav Platon, în prezent rezident în Londra. Tranzacția, susțin surse din mai multe zone, e în legătură cu un deal mai amplu, care presupune preluarea asigurătorului moldovean Moldasig (acționarul principal al Asito Kapital) de către grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG), care controlează în România societățile Omniasig, Asirom și BCR Asigurări de Viață.