Autori necunoscuţi. Infractorii prahoveni se specializează de la an la an

Economica.net
12 12. 2011

În 2010, au fost înregistrate 202 infracţiuni de tâlhărie, dintre care 153 în mediul urban şi 49 în mediul rural, informează observatorulph.ro.

Anul acesta, până la data de 31 octombrie 2011, în baza de date a poliţiştilor au fost înregistrate deja 197 de astfel de cazuri, dintre care 160 în mediul urban şi 37 în mediul rural.

Şi mai grav este faptul că, în ceea ce priveşte autorii acestor fapte, anul trecut, 60% din tâlhăriile săvârşite în mediul urban au fost cercetate cu autor necunoscut, în timp ce, anul acesta, în primele 10 luni, 80% din tâlhării sunt cu autor necunoscut.

Acelaşi trend se manifestă şi în mediul rural, unde, dacă anul trecut doar 24% din cauzele cercetate aveau autor necunoscut, anul acesta, până pe data de 31 octombrie, procentajul tâlhăriilor cu autor necunoscut a ajuns deja la 29%.

În ceea ce priveşte furturile din locuinţe, numărul acestor infracţiuni a cunoscut o uşoară scădere. Dacă anul trecut s-au înregistrat 852 de furturi din locuinţe, cu o medie de 70 de infracţiuni pe lună, dintre care 478 în mediul urban şi 374 în mediul rural, anul acesta, până la data de 31 octombrie 2011, pe raza judeţului Prahova au fost înregistrate 821 de cazuri de furturi din locuinţe, dintre care 426 în mediul urban şi 395 în mediul rural.